Verificări în Kuncz: gunoaie arse în stradă, cai și câini liberi / FOTO

foto: Poliția Locală Timișoara
Control masiv în Kuncz, unde continuă să fie probleme cu deșeurile aruncat și arse în stradă, cu lipsa contractelor de salubrizare și cu animalele lăsate libere pe străzi. Acum au fost date doar avertismente, dar peste o săptămână vor fi date și amenzi.
„Efective mărite de polițiști locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului, Ordine Publică și Intervenție Rapidă au inițiat astăzi, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, reprezentanți ai Serviciului Managementul Deșeurilor din cadrul Primăriei Timișoara, ai Direcției de Asistență Socială Timișoara și societății de salubrizare Retim, o amplă acțiune de monitorizare, consiliere și prevenire în cartierul Kuncz”, anunță Poliția Locală.
Au existat mai multe sesizări de la cetățeni, care au reclamat diverse nereguli în zonă. Este vorba, în principal, de arderea de deșeuri, abandonul de resturi pe domeniul public, lipsa contractelor de salubrizare, lăsarea în libertate a animalelor precum câini, cai etc.
Au fost verificate 70 de imobile cu privire la existența contractelor de salubrizare, dar și cu privire la rampele și depozitările de deșeuri din această zonă. Au fost identificați mai mulți câini și cai aflați în libertate, posesorii acestora fiind atenționați să îi țină în curți. De asemenea, a fost identificată o persoană despre care erau date că ar fi abandonat deșeuri transportându-le cu o căruță.
Termen o săptămână
Au fost inventariate, fiind luate în evidență, mai multe microbuze despre care există date că sunt folosite pentru a fi colectate si transportate deșeuri, ulterior fiind abandonate pe domeniul public. Datele acestora vor fi transmise și Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
„Totodată, reprezentantul pe problemele romilor din cadrul Direcției de Asistență Socială le-a explicat oamenilor că nerespectarea legislației pe probleme de mediu atrage nu numai sancțiuni contravenționale în bani, ci și posibile infracțiuni”, precizează aceeași sursă.
Persoanele avertizate cu privire la lipsa contractelor de salubrizare, depozitarea de deșeuri, arderea acestora, lăsarea în libertate de animalelor etc vor fi reverificate. Oamneii au primit termen ca, într-o săptămână, să-și reglementeze situația. La reverificare, în cazul neconformării, ei vor sancționați.