Ventilatoare pentru ATI, reparate la Politehnică. Pot fi amenajate trei saloane / FOTO

Ventilatoare

Universitatea Politehnica dă o mână de ajutor medicilor, în susținerea luptei pentru limitarea efectelor COVID-19. Șase ventilatoare de ATI au fost reparate până acum în laboratoarele UPT și este în testare un stetoscop electronic.

Cadrele didactice și cercetătorii UPT ajută la pregătirea aparaturii pentru secțiile de Anestezie – Terapie Intensivă din spitalele timișorene. Astfel, cu sprijinul Departamentului CAICON (Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali) și al Departamentului MEO (Măsurări și Electronică Optică), au fost recondiționate șase ventilatoare pentru terapie intensivă respiratorie. S-au folosit componente și module recuperate din aparate similare, dar au fost cumpărate și unele noi. Cu aceste ventilatoare pot fi amenajate trei saloane de terapie intensivă.

Urmează să fie recondiționate și monitoare de funcții vitale. De asemenea, va fi acordat orice alt suport tehnic ce ține de competența UPT și care e solicitat. În prezent, e în lucru un stetoscop electronic, foarte util pentru examinarea zilnică a pacienților aflați în stare critică, infectați cu virusul SARS-CoV-2. Dispozitivul va fi testat în zilele următoare.

Până acum, în laboratoarele Politehnicii au fost produși dezinfectanți, au fost realizate diferite componente la imprimantele 3D din dotare și au fost puse la dispoziția medicilor cele două hoteluri, Casa Politehnicii 1 și Casa Politehnicii 2.

About Post Author