26 octombrie 2020

UVT, tot mai prezentă în online. Topul Webometrics o așază pe locul 5 în România

universitatea de vest

Ediția din ianuarie 2020 a Webometrics arată că UVT este pe locul 5 din cele 101 de universități din România evaluate. În total, 28.000 de instituții de învățământ superior din lume sunt luate în considerare.

Ranking-ul Webometrics este publicat de două ori pe an, în ianuarie și in iulie. El acoperă mai mult de 28.000 instituții de învățământ superior la nivel mondial. Topul are ca scop motivarea instituţiilor şi a cercetătorilor, astfel încât să aibă o prezenţă web care să reflecte cât mai corect activitățile lor.

UVT este pe locul 535 în Europa și pe 1.484 la nivel mondial. „Universitatea de Vest din Timișoara și-a orientat strategia spre comunicarea new-media și online. UVT a devenit astfel din ce în ce mai adaptată noilor tendințe ale accesului liber la informaţii şi transparenței. Plasarea UVT în noul ranking Webometrics subliniază tocmai succesul acestei strategii. Ea este adaptată noilor generații, pentru care comunicarea e facilitată cu preponderență de noile instrumente online”, remarcă rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Constituit în 2004 Cybermetrics Lab din Spania, Webometrics este un sistem de clasificare pentru universităţi, bazat pe indicatori care iau în calcul atât volumul conținutului web (numărul de pagini web şi fişiere), cât şi vizibilitatea şi impactul acestor publicaţii web în funcție de numărul de inlinks externe (citări ale site-ului).

Prima universitate românească în acest top este Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca. Top 3 european este, în ordine, Oxford, Cambridge și University College of London. La nivel mondial, primele trei locuri sunt ocupate de Universitatea Harvard, Universitatea Stanford și MIT.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: