Uszoda, dată către Asociația Plai pentru cel puțin cinci ani. Proiectul, propus pe repede înainte

Uszoda, dată către Asociația Plai pentru cel puțin cinci ani. Proiectul, propus pe repede înainte

foto: Arhivă

Primăria Timișoara propune pe foarte repede înainte consilierilor locali un parteneriat cu Asociația Centrul Cultural Plai. Aceasta va prelua parțial fosta bază sportivă Uszoda și va face un „campus dedicat activităților culturale, educaționale și sportive”.

Potrivit documentației, municipalitatea va pune la dispoziția asociației aproximativ 4.500 de metri pătrați de teren și o clădire de peste 1.900 de metri pătrați. Parteneriatul este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă cinci ani.

Conform protocolului, Asociația Centrul Cultural Plai estimează investiții de aproximativ 295.000 de euro în primii cinci ani. Planul prevede amenajarea unui campus cu activități culturale, educaționale și sportive, realizat în mai multe etape. Prima dintre acestea ar urma să fie finalizată până în toamna anului 2026.

În expunerea de motive nu este explicat de ce proiectul a fost introdus pe ordinea de zi chiar în ziua ședinței Consiliului Local și nici de ce această formulă de parteneriat este promovată acum, după mai mulți ani în care pentru baza Uszoda au fost anunțate succesiv alte planuri de revitalizare. Lipsește și explicația asupra momentului în care PMT a decis că este cazul să cedeze baza unui operator privat, precum și demersurile care au condus la alegerea celor de la Plai.

În februarie, CJ Timiș voia să preia baza

Proiectul apare la câteva luni după schimbul de replici dintre Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș pe tema viitorului bazei Uszoda. În februarie, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunța că instituția pe care o conduce dorește să preia temporar baza Uszoda, alături de alte obiective din oraș, pentru a le reabilita și a le reda ulterior municipalității.

„Vom promova un proiect de hotărâre și vrem să le luăm în proprietatea CJ Timiș, să le refacem și să le dăm înapoi primăriei la cheie”, declara atunci Simonis, afirmând că nu se așteaptă ca Primăria Timișoara să accepte propunerea.

Primarul Dominic Fritz a respins ideea, susținând că inițiativa are o miză politică. „E evident că demersul este mai degrabă politic. Au mai fost alți președinți ai consiliului județean pentru care cel mai mare județ din țară a devenit prea mic pentru orgoliile lor”, declara edilul.

În martie era anunțat un parteneriat cu Ambulanța pentru Monumente

În luna martie, într-un răspuns transmis Știri de Timișoara, Primăria anunța că urmează să înceapă lucrări de punere în siguranță a clădirilor din baza Uszoda printr-un parteneriat cu Ambulanța pentru Monumente Banat.

„În perioada următoare, în cadrul unui proiect realizat în asociere cu Ambulanța pentru Monumente – Banat, vor fi executate lucrări etapizate de punere în siguranță a clădirilor. Șantierul de restaurare va fi însoțit de activități menite să reintegreze ansamblul în viața culturală a orașului”, transmitea atunci Primăria Timișoara.

Până acum nu s-a făcut nimic, iar în proiectul de hotărâre aflat acum pe masa Consiliului Local nu există nicio referire la acest parteneriat. Din informațiile noastre, intervenția Ambulanței pentru Monumente Banat ar urma să aibă loc în această vară.

Ani de promisiuni pentru baza Uszoda

Baza Uszoda a intrat în proprietatea Municipiului Timișoara în 2016 și, de atunci, au fost anunțate mai multe planuri de revitalizare. În 2021, primarul Dominic Fritz prezenta un concept realizat de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism privind transformarea zonei într-un spațiu cultural și de recreere.

În 2022 au fost executate doar lucrări minime, precum împrejmuirea construcțiilor degradate și amplasarea unei toalete modulare. Tot atunci, municipalitatea pregătea documentația pentru serviciile de proiectare aferente proiectului „Regenerare urbană Zona Uszoda – Faza I”, însă licitația nu a mai fost lansată.

Proiectul a fost publicat în ziua ședinței Consiliului Local și urmează să fie supus votului consilierilor în aceeași după-amiază.

Asociația Centrul Cultural Plai nu este la prima colaborare de acest tip cu administrația locală. Vara trecută, organizația a desfășurat activități și în incinta fostei Grădini Zoologice din Timișoara, unde au fost organizate ateliere.

Prima etapă a amenajării campusului de la Uszoda include un centru educațional, un punct de socializare, un amfiteatru exterior și mobilier urban. Fostă bază ar urma să fie deschisă pentru public în toamna acestui an.

About Post Author