3 iulie 2020

USR știe cu cine „atacă”, în vară, Consiliul Local Timișoara. Reșitnec, cap de listă

usr

USR Timișoara a stabilit ordinea candidaților pentru consiliul local, la alegerile din vară. Nu e totuși lista finală, pentru că, în urma negocierilor cu Plus, vor apărea și oamenii lui Dacian Cioloș. Primul este Dan Reșitnec.

USR Timișoara și-a desemnat candidații pentru CL într-un mod cât se poate de democratic. Toți cei 32 de membri care s-au arătat interesați de aceste candidaturi și-au putut prezentat propriul program, atât în fața colegilor de partid, cât și în fața timișorenilor. Sâmbătă s-a votat ordinea în care USR îi propune pentru listele de la alegeri.

„Am avut emoții mari, pentru că aceasta este echipa cu care o să mă prezint în campania locală. Mă bucur că membrii noștri au făcut o alegere înțeleaptă. Am ales această listă cum se face la USR, într-un mod foarte, foarte transparent (…) Considerăm că doar așa se poate face reforma clasa politică, prin transparență. Am ales o listă de cetățeni pentru cetățeni. Vrem să aducem consiliul local aproape de oameni. Consiliul local nu mai trebuie să fie un instrument de aprobare oarbă a deciziilor primarului”, a spus, la sfârșitul procesului de vot, Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara.

Primele 12 locuri ale listei sunt ocupate de șase femei și șase bărbați. În final, au fost 31 de nume, pentru că unul dintre candidați s-a retras chiar în timpul votului. Iată cine sunt ei:

  • Dan Reșitnec – manager IT
  • Ruben Lațcău – Inginer mecanic
  • Rodica Militaru – Doctor Inginer
  • Răzvan Negrișanu – Arhitect/ Urbanist/ Antreprenor
  • Ana Munteanu – Actriță/Lobbyist
  • Aida Szilagy – Expert sustenabilitate/ doctor în eco-eficiență industrială Ovidiu Merean – Programator
  • Paula Romocean – Director executiv
  • Jorge Gonzalez – Profesor
  • Dana Lazăr – Asistent europarlamentar
  • Mihaela Rusu – Medic
  • Tiberiu Simionaș – Inginer proces
  • Mihai Mortan – Manager proiecte
  • Dragoș Nistor – Arhitect
  • Cosmin Milos – Asistent manager
  • Andrea Kelemen – Inginer de calitate
  • Mădălin Dogaru – Administrator șef facultate
  • Victor Drăgoi – Inginer
  • Bogdan Răescu – Asistent marketing
  • Simona Nanu – Designer proiectant
  • Cătălina Jahn – Broker
  • Valerian Munteanu – Programator
  • Larissa Mihala – Manager vânzări
  • Adrian Borugă – Contabil șef
  • Alexandru Andrițoiu – Antreprenor
  • Adina Burghel – Psiholog
  • Ioan Sebastian Ardelean – Specialist în politici publice și advocacy
  • Sorin Voinea – Programator
  • Victor Lujanschi – Inginer
  • Ionuț-Valentin Belgun – Inginer
  • Andrei Pechianu – Tehnician telecomunicații

„Pentru noi, de astăzi campania electorală a început pe bune. Avem o echipă extraordinară cu care vom câștiga Timișoara și o vom reda cetățenilor”, a mai spus Dominic Samuel Fritz. Lista votată sâmbătă este însă, foarte probabil, orientativă. Asta, pentru că lista finală va fi întocmită după ce se vor termina negocierile între USR și Plus.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: