Uriașii din Catalonia, în paradă prin centrul Timișoarei. Viva la strada! / PROGRAM

Dacă rămâneți în Timișoara în minivacanța de 1 iunie, veți putea întâlni, în centrul orașului, faimoasele păpuși gigantice din Catalonia. În fiecare seară, ele vor spune o poveste, alături de o formație de muzică tradițională catalană.
La Timișoara are loc, în perioada 1 – 4 iunie, festivalul „Viva la strada”. Adifolk și Via Rumania Cultura, prin Teatrul Merlin și cu sprijinul CJ Timiș, prezintă „Uriașii din Catalonia”. În fiecare seară, pe străzile din centrului orașului, păpușile gigantice vor trece în paradă, ambasadori veritabili ai culturii și tradițiilor populare catalane.
În toate cele patru zile de parade, uriașii vor fi însoțiți, pe traseul Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastion Maria Theresia, de Cales de Malavella, formație de muzică tradițională.
De asemenea, în fiecare seară, în Bastionul Theresia, vor fi spectacole pentru copii, după cum urmează: 1 iunie, ora 19, Ariciul (Teatrul Merlin); 2 iunie, ora 21, Dorde Neunde, (coproducție Teatrul Merlin și Teatrul „Ioan Slavici”, Arad); 3 iunie, ora 21, Pantofii roșii, (Teatrul Merlin); 4 iunie, Copilul dintr-o stea (Teatrul Merlin).
Programul paradei uriașilor
1 iunie, orele 17 – 19
Uriașii PARETS DEL VALLÈS, Barcelona
Marcel, un arhitect din Barcelona, o cunoaște pe domnișoara Elisenda și se îndrăgostește, urmând o interesantă poveste cu personaje spectaculoase: Lucifer, Cocoșul Zidurilor, Fiara de foc și Ceata de Diavoli.
2 iunie, orele 19 – 21
Uriașii G. C. GARRIGUES DIN LLEIDA, Lleida
Anastasi și Alba sunt un cuplu de regi ce poartă numele protectorului orașului Lleida și, după Franța, Germania, Polonia, Suedia și Columbia, ajung acum și în Timișoara.
3 iunie, orele 19 – 21
Uriașii ELS VEGUERS DE MONTBLANC, Tarragona
Primii Veguers de Montblanc, Pere Berenguer de Vilafranca și soția sa Arsenda, sunt un exponent al trecutului Montblancului medieval, care, pe lângă cei trei fii, au mai avut și o fiică, pe nume Arsenda.
4 iunie, orele 19 – 21
Uriașii din LLORET DE MAR, Girona
Căpitanul Parés, Blanca Aurora și Constantí Ribalaigua sunt giganții din Lloret de Mar și reprezintă personaje care au existat cu ani în urmă și care au rămas în memoria populației.