Untold se ține în 2021. Patru zile, în septembrie

Au măsurat de mai multe ori și au decis: ediția 2021 se ține. Festivalul Untold va avea loc în acest an în perioada 9- 12 septembrie. Primele abonamente vor fi puse în vânzare de joi, 10 septembrie.

untold

După aproape doi ani de pauză, Untold își redeschide porțile, timp de 4 zile și 4 nopți, între 9 și 12 septembrie. Festivalul de la Cluj este astfel unul dintre puținele evenimente din lume care se vor ține în 2021.

„Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate. Astfel, datorită succesului pe care îl are campania de vaccinare, România este printre primele țări care își deschide porțile către publicul iubitor de festivaluri. Untold 2021 va fi o reîntâlnire îndelung așteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Și pentru cei peste 1.000 de furnizori și 15.000 de colaboratori ai festivalului, garanția că se întâmplă a șasea ediție Untold înseamnă o relansare a activității după mai bine de 16 luni de pauză”, transmit organizatorii.

Anunțat inițial în august, Untold a fost mutat în septembrie pentru mai multă siguranță. De luni, 7 iunie, fanii care încă nu au un abonament sau bilet se pot înregistra pe untold.com pentru a achiziționa abonamente pentru ediția din acest an. Abonamentele vor fi puse în vânzare joi, 10 iunie, la prețul de 149 euro, plus taxe, doar pentru cei înregistrați. Cei care și-au cumpărat abonamente pentru Untold 2020 și le-au transformat în abonamente Anytime pot opta începând de joi, 10 iunie, pentru ediția din 2021. Artiștii care vor veni la Cluj la început de toamnă urmează să fie anunțați.

About Post Author