Universitatea de Științele Agricole devine Universitatea de Științele Vieții

științele vieții

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” își schimbă denumirea. Instituția devine Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”.

Decizia a fost luată într-o hotărâre de guvern, în ședința din 3 august.

„Având în vedere hotărârea de guvern nr. 976/03.08.2022 pentru modificarea anexei nr. 3 la HG nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, vă comunicăm faptul că, începând cu data de 3 august 2022, noua denumire a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului «Regele Mihai I al României» va fi Universitatea de Științele Vieții «Regele Mihai I»”, transmite rectorul instituției de învățământ superior, Cosmin Popescu.

About Post Author