Unde se taie cabluri în zilele următoare

cabluri

foto: Arhivă

Săptămâna trecută, Casa de Pensii a rămas fără internet, după ce primăria a tăiat cablurile amplasate ilegal pe stâlpi. Operațiunea, deși justificată, nu a fost anunțată și nici furnizorii de servicii nu și-au înștiințat abonații. Acum, PMT anunță pe unde intervine.

„După repetate notificări transmise operatorilor, în 11 martie, de la ora 22, echipele STPT vor interveni pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pe segmentul cuprins între Podul Traian și Podul Mihai Viteazu.

Totodată, miercuri, 12 martie, echipele STPT vor elimina cablurile aeriene amplasate ilegal pe strada Mareșal Alexandru Averescu, pe segmentul cuprins între Calea Martirilor și strada Drubeta, iar joi, 13 martie, pe Aleea F.C. Ripensia, pe tronsonul dintre bulevardul Eroilor de la Tisa și Podul Michelangelo”, a transmis, luni, PMT.

Potrivit aceleiași surse, operatorii sunt obligați să dezafecteze cablurile și să le mute în subteran, unde au asigurată tubulatură. Aceștia sunt notificați atât în scris, cât și în cadrul ședințelor cu reprezentanții primăriei. Mai mult, operatorii au obligația a notifica abonații cu privire la întreruperea serviciilor și de a le asigura soluții.

Pe toate străzile pe care se va interveni există tubulatură pentru trecerea acestor cabluri aeriene în subteran.

About Post Author