Unde duce linia galbenă? Beta 2022: 22 km, 11 cartiere, 140 de lucrări, de văzut, plăcut, detestat, comentat / FOTO

beta 2022

Până în 23 octombrie, timișorenii sunt invitați la Beta 2022, să descopere în oraș 140 de lucrări care pun în discuție spațiul public. Balansoarul roz care trece prin gardul Facultății de Mecanică este deja celebru și a iscat comentarii aprinse. Beta 2022 – Bienala de arhitectură încearcă să explice modul în care „trăiește” un orași și cine sunt cei care ar avea dreptul / sau obligația să-l schimbe.

Cea de-a patra ediție a Bienalei Timișorene de arhitectură – Beta 2022 este în plină desfășurare. În Palatul Ștefania / Casa cu Maimute, din Piața Traian, poate fi vizitată expoziția principală, „Another Breach in the Wall”, curatoriată de Daniel Tudor Munteanu și Davide Tommaso Ferrando. În spațiul în care au funcționat, cândva, o alimentară și un bar de cartier se găsește acum începutul unei povești despre ce facem cu orașele pe care le locuim.

Până în 23 octombrie, bienala aduce publicului diverse formate de evenimente, atât clasice, cât și informale și experimentale: conferințe și dezbateri, workshopuri, tururi ghidate, expoziții, seri de cinema și lansări de carte. Programul complet poate fi găsit AICI.

Ce ne place, ce nu la orașul nostru

În 2022, bienala își propune să discuția despre oraș ca fiind un bun comun. Expoziția „Another Breach in the Wall”, pe care o puteți descoperi urmând, de exemplu, traseul faimoasei deja linii galbene, reunește intervenții care își propun să demonstreze cum spațiul urban poate fi transformat de oricine căruia i se oferă instrumentele și agenda potrivite.

Linia galbenă care a stârnit atât de multe reacții – preponderent negative, ale celor care au văzut în ea o agresiune a spațiului public – are un traseu urban de 22 km, prin 11 cartiere. Expoziția „Another Breach in the Wall”, prezintă peste 140 de lucrări, semnate de Andrés Jaque, Brad Downey, Brandlhuber+, Cindy Sherman, Dan Perjovschi, Jens Haaning, JR, Matilde Cassani, NL Architects, Pezo von Ellrichshausen, Pier Vittorio Aureli, Raumlabor Berlin sau Theo Deutinger.

Ea va stabili relații neașteptate cu cetățenii, care o vor întâlni în mediul lor cotidian, de-a lungul traseului urban intitulat „Un arhipelag de micronațiuni”. Aceasta adună 19 instalații de mari dimensiuni ale căror povești pun în discuție unele dintre stările critice care caracterizează orașul contemporan.

Descoperiți orașul și arhitecții lui

Printre evenimentele din cadrul bienalei se numără și Expoziția-concurs Beta 2022, în cadrul căreia 25 de lucrări și 12 eseuri fotografice selectate în cadrul unui concurs deschis în euroregiune (România, Ungaria, Serbia) sunt expuse în spaţiul public, în perioada 29 septembrie – 18 octombrie.

Tururi ghidate, indoor și outdoor, secondate de momente artistice, vor avea loc în Fabric, Cetate, zona Gării de Nord dar vizând și clădiri de învățământ: clădirea Liceului de Arte Plastice (atelier al grupului de avangardă Sigma și fost Liceu Israelit), complexul Facultăţii de Mecanică, operă a arhitectului Duiliu Marcu, Universitatea de Vest, lucrare de referinţă a arhitectului Hans Fackelmann, alături de clădirea Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”.

About Post Author