Un tânăr a murit strivit sub un mal de pământ la Iecea Mare
Accident de muncă mortal, miercuri după-amiază, în Timiș. Un tânăr a murit, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Bărbatul făcea part dintr-o echipă care lucra la canalizarea din comuna Iecea Mare.
Tânărul în vârstă de 27 încerca să facă un racord la o țeavă și, la moment dat, a fost îngropat sub pământ, după ce pereții șanțului s-au prăvălit peste el. Colegii lui au sunat de urgență la 112.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare intervin în comuna Iecea Mare pentru extragerea unei persoane rămase blocată sub pământ surpat. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, un autocamion cu container și un buldoexcavator, o ambulanță SAJ și un echipaj SMURD cu medic. Au fost solicitate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Iecea Mare, Cărpiniș și Lenauheim și a fost anunțat ITM”, au transmis reprezntanții ISU.
Tânărul a fost scos de sub pământ, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Potrivit IPJ Timiș, a fost întocmit „dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”.
