Un revoluționar acuză: După 30 de ani, în România se împart decorații false! / FOTO

decorații false

Pare incredibil în anul 2019, dar un fost secretar de stat împarte, cu de la sine putere, decorații false pentru revoluționari. Acuzațiile vin din partea lui Corneliu N. Vaida, la rândul lui decorat, în 2004, cu Ordinul Victoria Revoluției. Culmea este că unii au și acceptat „tinichelele”.

Acuze grave la adresa fostului secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Revoluționari, Laurențiu Coca. Acestea vin de la Timișoara, de la Corneliu N. Vaida, care a postat pe Facebook o istorie incredibilă.

„Acum câteva săptămâni bune, ex-secretarul de stat al SSPR Laurențiu Coca, ce s-a gândit el în mintea lui inventivă de pesedist harnic, înainte de alegerile prezidențiale? Ia să facă el niște pseudo-decorații pentru pseudo-revoluționarii frustrați, dar filo-pesedisti, și să le împrăștie prin intermediul impostorului Petrică Balint,consilier personal (!) Și cum nu mai putea el inventa nici apa caldă,, nici mersul pe jos, a reinventat Ordinul Victoria Revoluției. Nu contează că aceasta distincție se conferă doar prin decret prezidential, cu brevetul aferent, semnat de președintele în funcție. Nea Coca a plăsmuit el niște brevete cu semnătura lui, pe care le-a împrăștiat pe la asociațiile de revoluționari care nu aveau tinichele și deschizătoare de bere”, notează Vaida.

Vaida: Eu nu calomniez, eu acuz!

Ce este și mai șocant este că până și la Timișoara s-au găsit „indivizi dornici să se împopoțoneze cu decorații false, prinse de treningul de gală marca Adibas”.

„Iată mai jos și protagoniștii falsurilor. Trist este ca unul dintre distribuitorii de falsuri și-a implicat și copilul minor în această porcărie, pe post de scrib. Mai jos aveți și dovezile la cele scrise mai sus, fiindcă eu nu calomniez, eu acuz! Revoluționarii vertebrați și cinstiți din Timișoara au refuzat tinichelele oferite en-gros.Cancelaria Prezidențială a fost informata, la fel și Parchetul General de către actuala conducere SSPR”, conchide timișoreanul.

Corneliu N. Vaida a primit și el, în 2004, Ordinul Victoria Revoluției. Decretul, la care Vaida se află la poziția 1.199, a fost semnat de Ion Iliescu, președintele în funcție la acea vreme, așa cum prevede legea. Drept e că, spune timișoreanul, el nu a primit fizic nici decorația, nici brevetul, dar actele măcar sunt în regulă.

About Post Author