Ultima zi pe Marele Oval. Cargo și meciuri demonstrative, înainte de demolare / VIDEO

Zi cu soare, fără soare, 16 februarie e duminica în care timișorenii își vor lua rămas bun de la stadionul „Dan Păltinișanu”. Până în toamnă, arena va fi pusă la pământ, pentru a face loc unui stadion de 136 de milioane de euro.
„După mai bine de 60 de ani, perioadă în care a fost gazdă primitoare pentru sute de mii de spectatori, a sosit momentul să ne luăm rămas bun de la Stadionul «Dan Păltinișanu» Ne încearcă pe toți un amestec de sentimente, devenim melancolici, în minte ni se rostogolesc imagini de la meciurile istorice pe care Poli le-a jucat aici.
Unii dintre noi ne aducem aminte de Manchester City sau Șahtior, alții de Real Madrid și Atletico, seniorii noștri, de Celtic sau West Ham. Ce momente ne-a oferit acest stadion.Vrem să ne luăm la revedere de la stadionul «Dan Păltinișanu» cu un spectacol de excepție și ne-am bucura să veniți alături de noi în număr cât mai mare”, a notat, pe Facebook, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Ultimele meciuri, ultimul concert
În 16 februarie, sunteți așteptați pe stadion cu începere de la ora 15.30. de la 16 sunt programate meciuri demonstrative: Poli Old Boys (jucători din anii 1990 și 2000) vs Politehnica Timișoara, Politehnica Timișoara vs Politehnica Femina și Poli Old Boys vs Politehnica Femina.
În paralel, vor avea loc ateliere de realizat steaguri și fanioane Poli cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora și al TVR Timișoara, vor fi proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria arenei. Suporterii vor avea parte și de un moment coregrafic specific, marca Druckeria.
La 17,30 va fi warm-up cu Dani Tobe și trupa Noi din Banat, iar de la 19,15 începe concertul trupei Cargo. Totul va fi completat cu un show de lasere. Intrarea este liberă.
Demolarea, făcută de o firmă din Cluj
Stadionul „Dan Păltinișanu” va fi demolat de firma clujeană SMZ Impex. Aceasta a câștigat licitația organizată de CJ Timiș și va primi 12,3 milioane de lei.
Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat săptămâna viitoare, astfel că, după evenimentul din 16 februarie, poate începe organizarea de șantier. Termenul pentru demolare este de opt luni, ceea ce înseamnă că undeva în luna octombrie totul fi gata.
În termeni ideali, va fi semnat, până atunci, și contractul pentru proiectarea și construirea noului stadion. Acesta are o valoare maximă de 678 milioane de lei, cu TVA, și o durată de execuție de 30 de luni. Banii vin prin Compania Națională de Investiții. La licitație s-au înscris peste 80 de firme, grupate în 7 asocieri, iar ofertele sunt în evaluare.