Poți merge cu bicicleta de la Timișoara la Szeged, cu opriri pentru concerte, gustări și evenimente culturale
Turul ciclist Bartok Kerekpartura editia 2025, Timisoara-Szeged cu plecare din Timisoara, Sambata 31 Mai 2025. ©Cornel Putan
Tura ciclistă „Bartók” Timișoara–Szeged a ajuns anul acesta la a cincea ediție și promite, din nou, mai mult decât o simplă cursă pe două roți. Evenimentul combină pedalatul cu opriri culturale, comunități locale și un traseu care trece prin sate românești, sârbești, bulgărești, germane și maghiare din Banat.
Ediția din acest an, care va avea loc în 30 și 31 mai, este gândită mai ales pentru amatori și pentru cei care vor să participe fără presiunea unei curse clasice. „Oamenii pot veni, se pot alătura acestui tur și pot pedala cât vor și cât pot”, spune Rita Metz, vicepreședinta Asociației Bastionul.
Participanții vor pleca din Piața Unirii din Timișoara și vor merge în grup până la bifurcația spre Sânandrei. De acolo, cicliștii profesioniști vor continua într-o cursă cronometrată.
„Noi, ceilalți, amatorii, vom merge împreună, cu opriri de câte 15 minute pentru evenimente culturale. În aceste puncte, inclusiv la Băile Călacea, vor exista puncte de hidratare, cu apă, sandvișuri, fructe și dulciuri. Tot aici, participanții pot urca sau coborî din autobuz. La Kübekháza, localitate aflată la cinci kilometri de graniță, ne așteaptă festivalul localității, iar de acolo mai sunt doar 18 kilometri până la Szeged”, spune Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul.
Cei care obosesc pe traseu pot urca oricând în autobuzul pus la dispoziție de organizatori. Participanții pot alege cât pedalează: 20, 30, 40 de kilometri sau întregul traseu până la Szeged.
Turul are aproximativ 125 de kilometri și trece inclusiv prin zona Triplex Confinium, aproape de graniță. La Szeged, participanții vor ajunge chiar în timpul Festivalului Vinului, unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel din Ungaria.
„Va fi un drum care vorbește despre multiculturalitate”, spune Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul, organizatorul evenimentului.
La ediția de anul trecut au participat aproximativ 200 de bicicliști, iar organizatorii spun că se așteaptă la un număr similar și anul acesta. Înscrierile se fac AICI, iar taxa de participare este de 80 de lei.
