Tunelurile de pe autostrada Margina – Holdea nu vor fi gata în 2026
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a declarat în Parlament că lotul lipsă al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, dintre Margina și Holdea, nu va fi finalizat în acest an. Asta, deși lucrările au avansat semnificativ în ultimele luni.
Afirmația a fost făcută în cadrul audierilor pentru funcția de ministru al Transporturilor, unde Cristian Pistol a prezentat principalele proiecte de infrastructură pe care le consideră prioritare.
„Mai avem două verigi de închis pe această axă. Prima este tunelul de la Margina – Holdea, pe autostrada Lugoj – Deva, ultimul tronson care desparte, practic, Banatul de Transilvania pe autostradă şi care, vă spun realist, nu se finalizează anul acesta”, a declarat acesta.
Lucrările au ajuns la aproximativ 60%
La sfârșitul lunii mai, stadiul fizic al lucrărilor era estimat la aproximativ 60%. Activitatea principală se desfășoară în zona tunelului 2, unde constructorii lucrează simultan în zece fronturi de lucru.
Potrivit datelor de pe șantier, la una dintre galerii mai sunt de excavat aproximativ 700 de metri, iar la cealaltă aproximativ 420 de metri. În cazul tunelului 1, excavațiile au fost finalizate, iar constructorii lucrează acum la hidroizolație, drenuri laterale și la a doua cămășuire.
Pe întregul sector de 9,13 kilometri se lucrează simultan la tuneluri, structuri și terasamente.
Cel mai dificil lot de pe autostrada Lugoj – Deva
Sectorul Margina – Holdea este unul dintre cele mai complicate proiecte de infrastructură rutieră din România. Lotul include două tuneluri și patru viaducte.
Contractul, în valoare de 1,82 miliarde de lei fără TVA, a fost semnat în octombrie 2022 cu asocierea formată din UMB Spedition, Tehnostrade, SA&PE Construct și compania bosniacă Euro-Asfalt.
