Revelion ca-n 1994: retro. La Timișoara vine trupa Rednex

rednex

Ca-n 1994. Așa va fi trecerea dintre ani la Timișoara. Primăria a decis că, în 2019/2020, capul de afiș al petrecerii de Revelion să fie Rednex, o trupă care făcea furori în anii 90.

În seara de 31 decembrie, în Piața Victoriei este programată, ca de obicei, o petrecere în aer liber. Primăria Timişoara a pregătit, potrivit celor de la Biroul Organizare Evenimente, „un program artistic inedit în perspectiva întâmpinării anului 2020”.

Se numește Retro Revelion și va aduce la Timișoara trupa suedeză Rednex. Aceasta a devenit celebră în 1994, când a lansat piesa „Cotton Eye Joe”. Pe scenă vor urca, înainte de suedezi, trupele Akcent şi Phaser, dar și Sandra N. „Seara va fi deschisă de cunoscutul realizator al emisiunilor muzicale de la Radio Timişoara Bogdan Puriș, iar moderatorul Revelionului va fi îndrăgitul Florin Mihoc”, mai anunță cei de la BOE. La miezul nopții este programat un foc de artificii.

About Post Author