21 octombrie 2020

Trotuarele, poveste fără sfârșit la Timișoara. Între piațetă nouă și tranșee / FOTO

trotuarele

Greu cu trotuarele prin centrul Timișoarei, dar s-a mai făcut o piațetă și au mai dispărut niște locuri de parcare. Se întâmplă în zona Direcției Fiscale, unde au fost puse și dale-șotron. Între timp, pe Eminescu și pe Loga sunt, în continuare, tranșee prin fața caselor.

Se lucrează de anul trecut la trotuarele din zona centrală a Timișoarei. Șantierul a fost anunțat de mai multe ori, iar promisiunile erau frumoase. „Vom reface trotuarele cu pavaj în tot acest perimetru (în zona Inelului IV – n.r.). Vom reface și pistele de biciclete, vom planta copaci pe aliniamente”, explica, în septembrie 2019, Nicolae Robu.

La vremea respectivă încă nu erau cumpărate pavajele, pe care SDM le-a achiziționat, plus serviciul de montaj, de la Elis Pavaje, din județul Alba. Prin martie a început montarea celebrelor trotuare în pătrățele, lucrându-se mai ales „la stradă”, pe arterele principale.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Pe străzi… lăturalnice, precum Mihai Eminescu sau CD Loga, dincolo de primărie, mai încă mult de lucru. Nu mai e, de luni bune, nici urmă de pavaj și, dacă plouă, cum s-a întâmplat marți dimineață, e greu să ieși din casă. S-a putut lucra însă în spatele clădirii primăriei, pe Mihai Eminescu. De acum, zona e pietonală, singurii care mai pot intra cu mașinile sunt cei care locuiesc acolo sau cei care fac aprovizionare. Altfel spus, au mai dispărut câteva locuri de parcare, și așa insuficiente în zona centrală.

„Firma din Alba Iulia este mobilizată de ceva vreme. Pe Bd. Mihai Eminescu este aproape gata, în cursul zilei de astăzi trebuie să apară și jardinierele, și niște pomi. Băncile au fost aduse parțial. Noua zonă pietonală care se întinde de la strada dintre primărie și Bancpost până în Piața Victoriei devine piațetă și va arăta foarte frumos. Doar riveranii vor avea acces cu telecomandă și cei care au activități comerciale. Va fi foarte frumos acolo”, a explicat, marți, primarul Nicolae Robu.

Cât mai au de așteptat cei care locuiesc în „tranșee”? Greu de spus, dar de vină pentru situație sunt firmele de cablu, care nu s-au conformat. „Acolo unde nu sunt duse cablurile în subteran încă nu se poate lucra. Am înțeles că mai sunt puține locuri”, mai spune edilul șef.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: