Trimite o carte poștală, spune-i cuiva drag că-ți lipsește!

De când nu ați mai trimis o ilustrată prin poștă? Puteți face acest exercițiu foarte personal la magazinul de suveniruri al orașului. Ar putea fi o surpriză plăcută pentru cineva drag.
Visit Timișoara a pregătit peste 230 de modele diferite de cărți poștale cu Timișoara, dar și cu imagini romantice, pentru cei care vor să trimită un mesaj special unei persoane dragi de Valentine’s Day sau de Dragobete.
„Ideea ne-a venit după ce mai mulți turiști care au intrat în magazinul oficial de suveniruri al orașului ne-au întrebat dacă avem cărți poștale și dacă le pot expedia de la noi. Așa că ne-am gândit ca înainte de Ziua Îndrăgostiților și de Dragobete să le oferim și acest serviciu”, spune Ludovic Satmari, managerul magazinului. Astfel, dacă veniți la magazinul de pe str. Alba Iulia nr. 2, puteți găsi ilustrate, pe care le puteți completa, iar cei de la Visit Timișoara le vor trimite apoi spre destinatari.
Campania „Când ai trimis ultima oară o carte poștală cuiva drag?” se desfășoară în perioada 22 ianuarie – 9 februarie, la Souvenir Station. Cele 230 de modele diferite de cărți poștale sunt realizate de artiști timișoreni. De la deschiderea magazinului, la jumătatea lunii noiembrie 2024, peste 1.500 de vizitatori au achiziționat produse de aici.