25 septembrie 2020

Trei timișeni și o tânără din Gorj, cu dosare penale după ce n-au vrut să stea în carantină

carantină

Trei timișeni și o tânără din Gorj sunt cercetați penal în Timiș, după ce nu au respectat regulile de carantină și autoizolare. La nivel național sunt 36 de persoane care trebuie să răspundă după ce au ales să sfideze legea.

Polițiștii timișeni cercetează penal o gorjeancă și trei persoane din Sânnicolau Mare și Făget. Dosarele au fost deschise pentru cei patru, după ce ei nu au respectat reglementările instituite din cauza pandemiei de coronavirus. Unul dintre dosare este pe numele a doi soți din Făget. Ei s-au întors din Italia, dar au decis să nu stea în carantină. O altă femeie a fost prinsă „în ofsaid” la Sânnicolau Mare.

Femeia de 38 de ani din Gorj are o poveste și mai interesantă. Ea a venit cu autocarul din Italia până în Germania. De acolo s-a urcat în alt autocar cu care a ajuns la Timișoara. A „uitat” însă să spună că vine din Peninsulă. A fost oprită din călătorie de polițiști abia după ce a urcat într-un alt treilea autocar, cu care voia să ajungă acasă, în județul Gorj. Ceilalți pasageri au fost escortați către domicilii, unde au fost puși în izolare.

Toți cei care intră în România din țări afectate de pandemia de coronavirus trebuie să stea în izolare la domiciliu timp de 14 zile. Ei sunt preluați de la graniță de polițiști. La nivel național au fost întocmite 36 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: