Trei muzee, un complex. CJ Timiș nu vrea desființare, ci reorganizare
sursa foto: Muzeul Național de Artă
Consiliul Județean Timiș analizează înființarea unui complex muzeal sub „umbrela” căruia să adune cele trei muzee pe care le are în subordine. Nu intenționează însă să desființeze niciunul, ci vrea ca ele să aibă anumite departamente comune.
„Dacă sperați să vă bucurați pe viitor de Muzeul Național de Artă Timișoara, vă aduc azi vestea, în ajunul Zilei Brâncuși, că i se pregătește năsălia”, a scris, marți dimineață, pe Facebook, directorul instituției. Filip Petcu și-a ilustrat postarea cu o captură de ecran a ordinii de zi a Comisiei naționale pentru muzee, de la Ministerul Culturii.
Unul dintre puncte se referea la o adresă a CJ Timiș, care solicita un punct de vedere privind posibilitatea de înființarea a unui „complex muzeal format din Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă și Muzeul Satului Bănățean”.
Postarea directorului MNArT, instituție finanțată exclusiv de CJ Timiș, a dispărut însă după puțin timp. Îndeajuns însă s-o vedem și să solicităm un punct de vedere dinspre Palatul Administrativ.
Nu e vorba de comasare
„Înființarea unui complex muzeal are ca obiectiv eficientizarea cheltuielilor. Inițiativa nu presupune comasarea instituțiilor culturale și de artă, ci o eventuală centralizare a structurilor administrative. Fiecare muzeu și-ar păstra o conducere proprie, însă nu ar mai avea departamente distincte pentru resurse umane, juridic, economic sau achiziții”, ne-a declarat Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJ Timiș.
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, declara, în urmă cu câteva săptămâni, că pregătește o reorganizare a instituției, în urma căreia vor fi reduse în jur de 700 de posturi, atât din consiliu, cât și subordonate. Cei mai mulți oameni ar urma să plece de la Direcția Prestări Servicii și sunt, în general, paznici.
***
Muzeul Satului Bănățean are oricum director interimar, după ce Dorin Micle și-a dat demisia, supărat că în presă s-a scris despre achizițiile directe făcute, pe bani mulți, de la o singură firmă. Aceasta a organizat, anul trecut, mare parte din evenimentele care s-au întâmplat la Pădurea Verde. MIcle a cerut conducerii CJ să facă un audit, pentru a constata că n-a comis nicio ilegalitate în mandatul său.
Filip Petcu a câștigat, în vara lui 2021, cu o medie de 9,22, concursul pentru postul de manager al Muzeului Național de Artă. Mandatul său, care are patru ani, va expira peste câteva luni.
