Transylvania Mountain Festival, la Timișoara. Două zile pe… înălțimi / PROGRAM

Transylvania Mountain Festival aduce munții, sportul și spiritul de aventură pe marele ecran de la Cinema Timiș. Se întâmplă la finele săptămânii, când sunteți invitați să descoperiți muntele prin film și fotografie.
Cele mai apreciate filme de la ultima ediție Transylvania Mountain Festival – The Line, invitați speciali și expoziția de fotografie ajung Cinema Timiș! Retrospectiva „Best Of Transylvania Mountain Festival 2024” înseamnă șase proiecții, care aduc în fața publicului povești de munte, de familie, de iubire și mai ales de aventură.
Veți putea vedea producții premiate la festivaluri montane prestigioase din Canada, Franța sau Italia. Acestea prezintă aventuri din Patagonia, Antarctica, valea Karakoroum, insulele din mijlocul oceanului sau potecile din Carpați. Expoziția de fotografie din foaierul Cinema Timiș reunește lucrări din România, Franța, Turcia și Germania.
Transylvania Mountain Festival vă invită și la un Philo Café, cu acces gratuit, organizat în parteneriat cu comunitatea de practică filosofică din Timișoara. Veți putea participa la un dialog inspirat de „Persévérer”, cartea exploratorului polar francez Jean-Louis Étienne.
La finalul proiecțiilor, publicul va lua parte la discuții interactive cu invitații speciali. În plus, fiecare bilet va intra în super-tombola festivalului, cu extrageri la fiecare proiecție. Rezervări de bilete, AICI.
PROGRAM
Sâmbătă, 8 februarie
Scârț Loc Lejer
- orele 12 – 14 – Philo Café | Linia Orizontului
Cinema Timiș
- ora 16 – TMF Shorts | Scurtmetraje
- ora 18 – Keep It Burning (ES, 2024) – regia: Guillaume Broust | Finalist TMF 2024
- ora 20 – Of A Lifetime (FRA, 2024) – regia: Jérôme Tanon | Finalist TMF 2024
Duminică, 9 februarie
Cinema Timiș
- ora 16 – Campionatele Europene de Mountainbike: revoluția din ciclism (RO, 2024) – regia: Silviu Naicu | Selecție oficială TMF 2024
- ora 18 – Pachamama (FRA, 2024) – regia: Yannick Boissenot | Audience Award Best Mountain Feature TMF 2024
- 0ra 20 – Yamnuska (CA, 2024) – regia: John Price | Winner Best Documentary TMF 2024