Trafic pe un fir, pe DN 59A, la Săcălaz
Timp de o săptămână, circulația rutieră se va desfășura pe o jumătate de cale, cu semafor, în zona Săcălaz. CFR repară trecerea de nivel de cale ferată.
„Regionala CFR Timișoara va începe la noapte lucrări în zona trecerii la nivel cu calea ferată pe DN 59A, la Săcălaz (Timișoara – Jimbolia). Lucrările se vor derula noaptea, între orele 22 și 06, pe tot parcursul săptămânii, perioadă în care traficul se va desfășura pe jumătate de cale, cu semafor temporar”, a transmis, luni, DRDP Timișoara.
Șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea.