Tot mai multe viroze respiratorii în Timiș. Încă nu au fost confirmate gripe

Virusul metapneumovirus uman (HMPV)

foto: Arhivă

Scăderea bruscă a temperaturilor, în condițiile unei imunități reduse, a dus la creșterea numărului de cazuri de infecții respiratorii. Nu sunt însă gripe, deși au existat suspiciuni. Medicii spun că trebuie făcută diferența între viroze și răceli.

Majoritatea infecțiilor respiratorii înregistrate până acum sunt forme ușoare de boală, care nu au necesitat internare. Deși au existat mai multe suspiciuni de gripă, îndeosebi la copii, acestea nu au fost confirmate de testele realizate în laborator.

„Diagnosticul diferențial poate fi dificil de realizat doar pe baza datelor clinice, simptomatologia gripei fiind asemănătoare cu cea dată de alte peste 200 de virusuri, inclusiv Sars-Cov 2. Pentru diagnosticul biologic sunt necesare investigații de laborator. Sugarii, copiii până la vârsta de 4 ani, gravidele, persoanele cu vârstă de peste 65 ani, copiii și adulții cu boli pulmonare cronice, cardiace, diabet zaharat sau neoplazii au un risc crescut de complicații”, spune dr. Luci Cecilia Rotar, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș”.

Anul trecut, potrivit statisticilor Ministerului Sănătății, în România s-au înregistrat peste 500.000 de infecții respiratorii, printre acestea numărându-se cazuri de gripă, dar și pneumonii.

Semne de posibilă gripă

Gripa este o boală foarte contagioasă și poate fi ușor contractată prin atingerea unei persoane infectate sau prin strănut ori tusea unui bolnav. Netratarea la timp sau administrarea unui tratament necorespunzător pot duce la apariția unor complicații severe.

Trebuie, însă, făcută diferența între un caz de gripă și o răceală. „Debutul gripei, de cele mai multe ori, este brusc, cu febră de până la 41⁰, frisoane, cefalee, rinoree, obstrucție nazală, dureri musculare și articulare, tulburări digestive. În unele cazuri poate duce la alterarea stării generale, cu insuficiență respiratorie acută”, mai spune dr. Rotar.

În România, în acest an, este distribuit un vaccin antigripal tetravalent, care are în componență două tulpini de tip A și două de tip B. Persoanele vulnerabile, în categoria cărora intră în general bătrânii, dar și gravidele, ar trebui să se imunizeze la începutul sezonului rece. În Timiș au venit deja primele doze de vaccin.

About Post Author