TM2023. Weekend cu 130 de evenimente. DJ Fritz Kalkbrenner, ultimul confirmat / PROGRAM
Peste 130 de evenimente în weekendul 17 – 19 februarie. Deschiderea Timișoara 2023 înseamnă, transmit cei de la Centrul de Proiecte, spectacole memorabile, artă curajoasă, idei care deschid lumea, vizitatori din Europa întreagă și comunități deschise.
„În câteva zile, dăm startul unui an strategic pentru Timișoara și pentru România, în care avem șansa istorică să schimbăm percepții și să demolăm prejudecăți. Să folosim povestea europeană a Timișoarei pentru a crea un nou destin european pentru România și să ne repoziționam ca oraș pe harta Europei. Este startul unui an cu peste 1.000 de evenimente excepționale care începe cu un weekend extraordinar la care îi invit pe toți timișorenii. Zeci de ambasadori, comisari europeni, oficialități naționale și internaționale vor veni alături de noi pentru a sărbători titlul de Capitală Europeană a Culturi”, spune primarul Dominic Fritz.
În 17 februarie, la ora 17, în sala Operei Române va avea loc ceremonia de gală a Deschiderii Timișoara 2023. Vor fi discursuri, iar evenimentul va fi marcat de concerte susținute de Andrei Irimia, unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani de pian din România, și olandezul Joep Beving. Pentru acest eveniment nu vor fi puse în vânzare bilete pentru publicul larg, dar ceremonia va fi transmisă live pe TVR 1. Ea va putea fi urmărită și pe ecrane de mari dimensiuni în Piața Victoriei și Piața Libertății.

În aceeași zi, de la ora 19, începe evenimentul festiv Sărbătorim Deschiderea!, în Piața Unirii. Pe scenă vor urca Doctorul Sinteză și K-Lu, dar și Implant Pentru Refuz, alături de Dora Gaitanovici, Adrian Despot, Dan Byron și ucraineanca Alyona Alyona. Urmează Duchamp Pilot & Muaré Experience și Taraf de Caliu și oaspeții lor. Seara va fi încheiată de Fritz Kalkbrenner, ultimul headliner confirmat. DJ-ul berlinez își construiește creațiile pe moștenirea sonoră a Berlinului de Est de la mijlocul anilor ‘90.
Câteva repere
- Cântărețul și compozitorul suedez-britanic Jay-Jay Johanson va concerta pe 18 februarie, de la ora 18,30, tot în Sala Mare a Operei Române. În deschidere va cânta EMAA, cântăreață originară din Lugoj. Supranumit Violonistul Diavolului, Lajkó Félix, acompaniat de trupa poloneză Vołosi, va susține un concert la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, pe 19 februarie, de la ora 18,30. În deschidere vor urca pe scenă Irina Sârbu & band.
- Expoziția colectivă Chronic desire – Sete cronică propune, în Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” și Palatul Ștefania, noi feluri „de a citi și de a simți momentul politic și ecologic critic pe care îl traversăm împreună”.
- După ce a reprezentat cu succes România la Bienala de la Veneția (2022), proiectul „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, al artistei și regizoarei Adina Pintilie, este prezentat în premieră în România, la Kunsthalle Bega.
- Proiectul „Pepiniera. 1.306 plante pentru Timișoara”, o intervenție în spațiul urban timișorean al MAIO Architects (Spania), ne propune să privim Piața Victoriei dintr-o nouă perspectivă, de la înălțimea unei instalații metalice temporare, pline de vegetație. Instalația va fi luminată ambiental, iar vineri, 17 februarie, de la ora 19,30 va fi animată de DJ Bully.
- Sub titlul „Idei care schimbă lumea”, filozoful german Peter Sloterdijk și scriitorul și regizorul român Andrei Ujică vor avea un dialog public despre „filmul filosofiei și filosofia filmului”. Acesta e programat în 18 februarie, de la ora 16, în Aula Magna a Universității de Vest. Librăria La Două Bufnițe va găzdui, în 19 februarie, de la ora 11, dezbaterea „256 de romane pentru Europa Centrală”, condusă de scriitoarea Adriana Babeți, alături de importanți scriitori, critici literari și traducători.
Prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, 25 de noi proiecte culturale propuse de comunitatea locală s-au alăturat programului acestui weekend. Ele vor fi organizate în cartire, din Iosefin, în Soarelui și din Fabric în Complex sau Plopi.
Întregul program poate fi consultat AICI. Unele evenimente au intrare gratuită, altele sunt cu bilet, iar la altele trebuie făcută o rezervare.
