„Ținuturile joase”, după povestiri semnate Herta Müller, se joacă din nou la Teatrul German

ținuturile joase

Teatrul German de Stat reia unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul său. „Ținuturile joase”, adaptat în 2012 de Niky Wolcz, Valerie Seufert și Ulla Wolcz după volumul de povestiri al Hertei Müller, revine pe scenă cu două reprezentații.

Când volumul de proză „Ținuturile joase”, semnat Herta Müller, apărut la Editura Kriterion din București, în 1982, toți cei interesați de literatura româno-germană și-au dat seama că pe scenă literară și-a făcut loc o autoare de excepție. Pentru comunitățile șvabilor din Banatul însă, cartea a fost considerată scandaloasă. Ea descrie viața unui sat din Banatul șvăbesc din perspectiva unui copil. Copilul trăiește lumea ca pe o folie în spatele căreia se ascund cruzime, aderență încăpățânată la valorile tradiționale și simpatie pentru naziști. Discursul este critic, radical și poetic.

În 2012, Niky și Ursula Wolcz și scenograful Helmut Stürmer au adus aceste povești în fața publicului. „Ceea ce frapează la «Ținuturile joase» este perspectiva particulară a copilului, întotdeauna dublată de reflecția critică. Există doi naratori care sunt mereu implicați, cel subiectiv și cel obiectiv, care constituie caracterul extrem de teatral”, spunea regizorul Niky Wolcz.

Spectacolul se joacă din nou pe scena TGST. Vor fi două reprezentații: joi, 23 noiembrie, și vineri, 24 noiembrie, în ambele seri de la ora 19,30. Biletele pot fi cumpărate de la agenția TGST (str. Alba Iulia, nr.2) sau online de aici.

***

Cu: Isa Berger, Mina Șelariu (invitat), Ioana Iacob, Alexandru Mihăescu, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Daniela Török, Simona Vintilă, Daniel Ghidel, Harald Weisz, Silvia Török, Tatiana Sessler-Toami, Yannick Becker, Rareș Hontzu, Boris Gaza, Radu Brănici, Ștefan Bogdan (invitat), Isolde Cobeț, Olga Török, Richard Hladik, Dana Borteanu, Aida Olaru, Alma Diaconu.

Orchestra: Ioana Varadi – percuție; Aurel Pișleagă – trompetă; Sorin Steia – acordeon; Emil Zău – trompetă; Titus Sărăcuț – tubă
Apariţii în secvenţele de film: Josef Kradi (invitat), Teodora Dan (invitat), Thomas Griesbacher (invitat), Emilian Roşculescu (invitat)
În alte roluri în secvenţele de film: Eva Bancea (invitată), David Dămăcuș (invitată), Ema Diaconescu (invitată), David Săracu (invitată), Luca Săracu (invitată), Antonia Șurianu (invitată)

Co-regie: Ulla Wolcz • Decorul & Light-Design: Helmut Stürmer • Costumele: Fehervári Zsolt • Regia filmului: Bogdan George Apetri • Dramaturgie: Valerie Seufert • Asistenți de regie: Isolde Cobeț, Harald Weisz • Îndrumarea copiilor: Isolde Cobeț • Noi înregistrări de film pentru versiunea 2023: Cristian Ienciu • Asistent scenografie: Fehervári Zsolt • Asistent costumier: Dana Borteanu • Regie tehnică: Costinel Stănescu • Machiaj: Bojița Ilici, Adriana Unguraș • Consiliere coregrafică: Tiberiu Palikucsan, Edith Singer • Asistent coregrafie: Olga Török • Consiliere etnografică: Edith Singer

About Post Author