Zece comune și un oraș din Timiș au trecut de rata de infectare de 2 / 1.000 de locuitori. Timișoara a depășit și ea „cota” 1, cu 32 de cazuri noi descoperite în ultimele 24 de ore.
Potrivit datelor oferite duminică de Prefectura Timiș, cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în prezent la Secaș, unde s-a ajuns la 5,13 / 1.000 de locuitori. Urmează, în această statistică, Giulvăz – 3,97, Bucovăț – 3,84, Denta – 3,74, Darova – 3,20, Dudeștii Noi – 2,76 , Jebel – 2,46, Ciacova – 2,45, Criciova – 2,44, Livezile – 2,35 și Giroc – 2,33. Timișoara este acum la 1,03.
În ultimele 24 de ore, în Timiș au fost confirmate 62 de cazuri noi, din 1.313 teste, 741 dintre acestea fiind teste rapide. Sunt internați 134 de oameni, iar 29 sunt la Terapie Intensivă. S-au înregistrat, de asemenea, două decese.
Rata de infectare pe județ este 0,95 / 1.000 de locuitori, în creștere de mai multe zile.


