24 octombrie 2020

Timișul: revoluție, Art Nouveau, muzică populară, vin. Se caută un brand turistic

brand turistic

Cum se vede Timișul prin ochii celor care îl conduc, administrativ, economic sau cultural? Este ceea ce vor să știe cei de la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, care vrea să definească brandul de turism al județului.

Timișul își caută un brand turistic. Acesta trebuie să surprindă, cât se poate de clar, spiritul acestor locuri, ceea ce ne diferențiază de alte destinații și ne poate asigura un avantaj pe piața internă și internațională. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului a demarat în septembrie procesul de realizare a strategiei de brand turistic al Timișului, în colaborare cu Simons Land SRL.

Primul pas a fost întocmirea unui chestionar care a fost distribuit în primării. Au fost invitați să răspundă la întrebări și unități de învățământ superior cu profil turistic, asociații profesionale, agenții de turism, hoteluri și pensiuni, ONG-uri, instituții de cultură, Asociația Timișoara 2021, culte, ADR Vest, infocentre turistice.

„Ne-am propus ca până în jurul datei de 25 octombrie să fie finalizate etapa de cercetare și cea de definire a elementelor esențiale ale brandului. Apoi vom intra în faza de creație, definirea elementelor vizuale ale brandului și elaborarea manualului de brand. Ne dorim ca întregul proces să se încheie cel mai târziu până spre finele lunii noiembrie, astfel încât să putem prezenta rezultatele finale la 1 decembrie”, spune Delia Barbu, președintele APDT.

Ce avem de oferit turiștilor?

S-au primit, până acum, răspunsuri la 68 de chestionare, din care 49 de la primării. La întrebarea „Care cuvinte vi se par cele mai potrivite, pentru a caracteriza județul Timiș?”, primele trei sunt revoluție, tradiții și Art Nouveau. Trăsătura definitorie a timișeanului este multiculturalitate, iar în topul personalităților timișene conduce detașat Traian Vuia. Cei care vizitează județul ar trebui să simtă bucurie. În privința unui simbol reprezentativ pentru Timiș, cele mai multe opțiuni au fost pentru cetate, revoluție sau horă.

Ce le-ar putea oferi Timișul vizitatorilor? Răspunsurile cele mai dese au fost turism agro-rural, turism cultural, turism gastro-viticol, vizite pentru tradiții și evenimente, Business Travel, turism activ și de sănătate sau pelerinaj religios. Niciun participant la consultare nu consideră că Timișul nu poate atrage turiști. români și străini.

Repondenții consideră că ar putea fi atrași în Timiș mai cu seamă turiști din București, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. În ceea ce privește turiștii din străinătate, aceștia ar putea proveni, în principal, din Germania, dar și din Serbia, Austria, SUA, Marea Britanie, Ungaria sau Italia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: