Timișul, în topul județelor cu accidente de muncă

pnl timiș

foto: Arhivă

Județul Timiș este pe locul al doilea în ceea ce privește posibilele accidente de muncă. Inspecția Muncii a dat amenzi usturătoare angajatorilor din toată țara, pentru mai multe încălcării ale legii.

Inspecţia Muncii a dat amenzi de peste 4,9 milioane de lei în urma controalelor efectuate în luna noiembrie. Majoritatea sancțiunilor au vizat munca nedeclarată. „Inspecţia Muncii a desfăşurat acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 4,95 milioane de lei, adică 1,0 milioane de euro. Au fost depistate 296 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale. Dintre acestea, 61 erau din Bucureşti, 43 din judeţul Arad şi 31 din judeţul Braşov. În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.631 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 4,2 milioane de lei, din care 3,8 milioane pentru muncă nedeclarată. Au fost sancţionaţi 608 angajatori”, au transmis reprezentanții instituției.

În aceeași perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.941 de controale. Amenzile au ajuns la 728.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 313 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 156 au avut loc în Bucureşti, 27 în Timiş şi 24 în judeţul Cluj.

About Post Author