19 octombrie 2020

Timișul, după furtună. Nu au fost situații grave, încă e cod roșu de inundații

Au fost coduri portocalii și roșii de precipitații și de inundații în Timiș, dar, din fericire, de această dată, nu s-au înregistrat situații extreme. Pompierii au făcut un bilanț al intervențiilor din ultimele 24 de ore. Ei continuă să monitorizeze situația la Poeni, unde încă e cod roșu de inundații.

Timișul este încă, până la ora 15, sub un cod portocaliu care vizează instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. Sunt așteptate averse, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60-70 l/mp.

Duminică, anumite zone din județ au fost chiar sub cod roșu de vreme rea imediată. La Timișoara, furtuna a venit spre seară, fiind precedată de nori negri, care au desenat amenințător pe cerul orașului.

Cei de la ISU au tras linie după încă o zi agitată și au anunțat că au intervenit în șapte situații de urgență. Este vorba despre două degajări de copaci în Lugoj, inundații la Cutina, Bodo, Dudeștii Vechi și Făget, precum și un stâlp căzut pe șosea în satul Gherman, comuna Jamu Mare. „S-au efectuat recunoașteri în localitățile Poieni, Pietroasa, Margina, Curtea, Tomești, Românești. În prezent monitorizăm situația în Poeni, localitate vizată de codul roșu până la ora 12, împreună cu SGA Timiș”, au transmis pompierii. Nu s-au înregistrat victime și pagube materiale deosebite

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: