Timișorenii au reciclat aproape 5 tone de textile uzate. Campanie până pe 6 mai

textile

Aproape cinci tone de haine vechi, potențială „marfă” pentru rampe ilegale de gunoi, au fost colectate în containerele amplasate în oraș de o societate contractată de primărie.

Timișorenii au predat, în ultima perioadă, 4.813 kilograme de articole textile uzate, contribuind activ la reducerea cantității de deșeuri care ajung pe străzile orașului. Din această cantitate, 500 kg au fost duse la punctul de colectare din Moșnița Nouă. Restul a ajuns în containerele amplasate în Piața Dacia, Piața 700, Piața Traian, Intrarea Doinei (punct TRAFO), dar și în Zona Soarelui, la Școala Gimnazială nr. 30.

Cei care doresc pot merge și la punctul de colectare din Moșnița Nouă (Calea Medveș nr. 100, Hala 14), în intervalul orar 8 – 15. De asemenea, este disponibil și un serviciu de colectare de la domiciliu, prin programare telefonică la 0742-344.784.

Între timp, până în 6 mai este în derulare o campanie de colectare de haine, lenjerii, pături, covoare mici, draperii, mopuri și alte materiale textile de dimensiuni medii. Fiecare persoană poate preda cel mult 60 kg de deșeuri textile. Acestea sunt datele și locurile unde pot fi duse deșeurile, între orele 11 și 18:

  • 25 aprilie – str. Polonă 32 (pod Centură – Utvin)
  • 28 aprilie – str. N. Titulescu intersecție cu str. Nufărul
  • 29 aprilie – str. Gavril Musicescu 159
  • 30 aprilie – str. Ardealului 61, intersecție cu str. Martir Gogu Oprea
  • 2 mai – Calea Bogdăneștilor, colț cu str. Macilor
  • 5 mai – str. Mircea cel Bătrân, colț cu str. Ciocârliei
  • 6 mai – str. București, parcare

***

Inițiativa vine în contextul în care, potrivit datelor Uniunii Europene, fiecare persoană generează anual, în medie, 16 kilograme de textile uzate, din care doar 4,4 kg sunt colectate separat pentru reciclare. Restul ajung la gunoi, împreună cu alte deșeuri menajere, contribuind la o problemă de mediu tot mai presantă.

Reciclarea hainelor vechi nu este doar o soluție ecologică, ci și una practică – articolele care nu mai pot fi folosite sunt transformate în materii prime reutilizabile, reducând astfel presiunea asupra gropilor de gunoi.

About Post Author