Timișoreanca Mara Guler a terminat Spartathlonul. A alergat 246 kilometri!
Medicul timișorean Mara Guler a reușit o performanță incredibilă: a terminat cursa de alergare de 246 kilometri, dintre Atena și Sparta. Este a doua româncă trecută pe lista curajoșilor care au trecut linia de sosire a acestei competiții extreme.
Cursa de alergare dintre orașele Atena și Sparta a fost organizată pentru prima dată în 1983. Ea omagiază curajul lui Pheidippides, ostașul atenian care, înaintea celebrei bătălii de la Marathon, ar fi alergat distanța de 246 km dintre cele două orașe, pentru a cere ajutor militar de la spartani. Primii care au refăcut cursa au fost ofițerul britanic de aviație John Foden și doi compatrioți ai acestuia. În 1982, ei au parcurs distanța dintre Atena și Sparta în mai puțin de 40 de ore.
Din 1983, așa-numitul Spartathlon a fost organizat anual. Primul ei cîștigător a fost ultramaratonistul grec Yiannis Kouros, care a stabilit și recordul care nu a fost încă egalat. El a reușit să termine cursa în 20 de ore și 25 minute.
Primul alergător din România care a terminat acest concurs a fost Csato Joszef. În 2005, el a înregistrat 35 ore, 59 minute și 3 secunde. Următorul român care a încheiat Spatathlonul a fost, în 2016, Florin Ioniță. Acesta a oprit cronometrul la 30 ore, 48 minute și 25 secunde. În 2017 a venit și rândul primei românce: Mariana Nenu a înregistrat 33 ore, 50 minute și 29 secunde.
În 2019, medicul timișorean Mara Guler, componentă a lotului național de ultramaraton, a reușit și ea să-și treacă numele pe lista celor care au terminat această cursă teribil de grea, anunță alerg.ro. Deși s-a confruntat cu probleme fizice la kilometrul 220, Mara a încheiat cursa în 35 ore, 47 minute și :57 secunde.Din cei 400 de sportivi care s-au aliniat la start, numai 197 au și încheiat cursa.