Timișoara trece și la restricții de noapte. Iar magazinele se închid la ora 18
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș.
Timișoara, alături de Giroc, Parța, Remetea Mare și Sânmihaiu Român au fost trecute pe anexa 1, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 7,5/1000 de locuitori. Becicherecu Mic, Coșteiu și Giulvăz au fost trecute pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori.
Potrivit H.G. 932 / 2021, modificată prin H.G. 990 și H.G.1015, la Timișoara și în celelalte localități de pe anexa 1 vor fi instituite restricții de circulație între orele 20 și 5 în fiecare zi a săptămânii. Activitățile de comerț/prestări servicii sunt permise între orele 5 și 18. Restricțiile de circulație nu se aplică persoanelor vaccinate, Cele nevaccinate trebuie să aibă motive întemeiate să iasă din casă și să completeze o declarație pe proprie răspundere
De asemenea, la o rată de incidență de peste 6 / 1.000 se opresc următoarele activități:
- desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise
întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise - activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor
- activitățile în baruri, cluburi şi discoteci
Este așteptată, în zilele următoare, o hotărâre de guvern care ar putea permite accesul celor vaccinați în sălile de sport sau la restaurante. Încă nu se știe sub ce formă vor fi făcute modificările și nici când ar putea fi ele legiferate.
Până una-alta, noile măsuri intră în vigoare de vineri, 1 octombrie.