Timișoara, Oraș al Literaturii. Titlul îl dă UNESCO, Biblioteca Județeană ar vrea să înceapă procedurile

oraș al literaturii

Timișoara ar putea deveni „Oraș al Literaturii”, statut conferit de UNESCO. Biblioteca Județeană Timiș se gândește să înceapă procedurile pentru o astfel de distincție, acordată pentru prima dată în 2004 orașului Edinburgh.

Directorul Bibliotecii Județene Timiș analizează posibilitatea de a lansa candidatura Timișoarei pentru statutul de Oraș al Literaturii, conferit de UNESCO. Timișoara găzduiește deja mai multe evenimente de lectură publică, devenite, între timp, tradiționale. „Lecturile aprinse” au împlinit deja zece ani de la prima ediție, de exemplu. Există însă și Concentrica, și „Pătura care citește”, concept care a fost „împrumutat” și altor orașe.

„Un astfel de titlu, de «Oraș al Literaturii», ar însemna, pentru Timișoara, o recunoaștere a literaturii ca dimensiune identitară și, în cele din urmă, ca o consacrare a acestei direcții de dezvoltare. Lecturile publice, pe care le organizăm sunt o veritabilă tradiție. Ele arată implicare comunitară, efort și imaginație”, explică Tudor Crețu.Întrebat la ce ar fi folosi Timișoarei titlul de Oraș al Literaturii, Crețu răspunde: „Asta este un fel extensie a întrebării «Cu ce ajută cultura?». El ar oferi prestanță în plus pentru manifestările literare din oraș și cred că ar facilita și finanțări care să vină mai mult dinspre domeniul privat”.

42 de orașe din 32 de țări

UNESCO a conferit pentru prima dată acest titlu orașului Edinburgh, în anul 2004. Sunt mai multe criterii care trebuie îndeplinite de orașele care vizează o astfel de distincție. Printre acestea, calitatea, cantitatea și diversitatea editării de carte, festivaluri și evenimente care să promoveze literatură autohtonă și străină, librării, biblioteci și centre culturale sau private care să conserve și să promoveze literatura și așa mai departe.

Candidaturile fiecărui oraș sunt analizate de reprezentanții UNESCO, iar titlurile acordate sunt monitorizate și revizuite o dată la patru ani. Din estul Europei au fost desemnate Orașe ale Literaturii Cracovia și Wrocław (Polonia), Ljubljana (Slovenia), Lviv și Odesa (Ucraina) și Praga (Cehia). În total, dețin acest titlu 42 de orașe din 32 de țări.

About Post Author