Timișoara Guitar Meeting: sute de chitare, în concert în Piața Libertății

Timișoara Guitar Meeting

Peste 350 de chitariști din întreaga țară vin la festivalul Timișoara Guitar Meeting. Se întâmplă de vineri până duminică, interval în care vor avea loc mai mult concerte, conferințe și masterclassuri de chitară. Și, dacă vreți să auziți cum sună la un loc sute de chitare, nu ratați concertul de sâmbătă, 7 octombrie.

Timisoara Guitar Friendly City este un proiect de artă participativă cu triplă dimensiune: artistică, culturală, educațională. Vin în capitala Banatului peste 350 de chitariști din toată țara, pentru a lua parte la o experiență inedită și foarte spectaculoasă.

Concertul Manifest, la care participă toți chitariștii, va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 17, în Piața Libertății. Playlistul cuprinde 16 superhituri folk-rock, iar de pe scenă vor fi acompaniați de trupele invitate: Vița de Vie, Bosquito, Implant pentru Refuz, Trooper, Antract și alți șapte artiști.

Vița de Vie vor cânta „Praf de stele” și „Liber”, băieții de la Bosquito aduc în premieră „Două mâini” și „Omul perete”, iar Coiotu’ și Balaurul de la Trooper se alătură cu „Destin” și „Trec anii (Zi după zi)”. Antract acompaniază chitariștii pe melodiile „Trebuie să crezi” și „Iubirea”. În playlist sunt piese în limbile română, engleză, maghiară și sârbă.

Young Revolution, conferință și concerte

Concertele Young Revolution vor începe vineri, în Piața Libertății, unde vor continua și sâmbătă, după care se vor muta duminică în Cazarma U. Participă trupele Cocodile Paradox, Revolter, Ribozom, Latebloom, Fifth Piece, Yewo și Dincolo de ziduri.

Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 12, la Cazarma U are loc conferința „INDIERO ON TOUR – Young Revolution Edition”. Pprofesioniști în domeniu vor prezenta informații despre exploatarea în online (YouTube/Spotify) a operelor muzicale, promovare în social media, platforme utile, studii de caz, surse de venituri în industria muzicală etc. Intrarea este liberă.

Masterclassuri și evenimente pentru copii

Timișoara Guitar Meeting invită și copiii să ia parte la o călătorie muzicală, vineri, 6 octombrie, în Piața Libertății. Ora de rock se va desfășura între 12 și 13 și îi învață pe copii despre cele mai spectaculoase și relevante trupe și piese care au marcat istoria rockului.

Sâmbătă, într orele 14 și 15,30, se va desfășura un masterclass de chitară electrică, susținut de Balaurul de la Trooper. În aceeași zi, dar de la ora 20, va avea loc Show Street Dance – „Liceenii Rock&Roll”.

Fiecare seară de festival se va încheia cu un concert al trupelor invitate. Vineri, de la ora 20, în Piața Libertății va cânta Bosquito. Sâmbătă, de la ora 19, Coiotu’ și Balauru’ de la Trooper au pregătit un concert acustic, după care va urma Vița de Vie, de la ora 21,30. Duminică, 8 octombrie, de la ora 19,45, Implant pentru Refuz cântă în Cazarma U.

Accesul este liber la toate evenimentele, dar în semn de susținere a programului Pune Mâna pe Chitară poți achiziționa un bilet de public susținător și, în funcție de biletul ales, poți avea parte de o surpriză. Detalii găsești .

About Post Author