Timișoara are buget. Noutăți votate în plen: spații de alăptat în parcuri și grădini urbane

Impozite și de până la patru ori mai mari în Timișoara, din 2026. Primăria vorbește de „ajustări”

foto: Arhivă

Timișoara are buget pe 2025, după un plen desfășurat online care a durat o oră. O să avem locuri de alăptat în parcuri și facem (iar) planuri de grădini urbane prin cartiere. În plus, s-a ajuns la „performanța” ca un consilier local să nu fie în stare să-și citească propriile amendamente, iar colegii să râdă de el.

Bugetul Timișoarei a trecut de plenul CL marți, 1 aprilie, la opt zile după ce a fost publicat pe site-ul municipalității. Are o valoare totală de 2,65 miliarde de lei, puțin mai mult decât anul trecut, și era considerat „ambițios în aceste vremuri economice dificile”, dacă este să-l cităm pe primarul Dominic Fritz.

A avut și o dezbatere publică, la care au vorbit trei oameni, dintre care unul eternul lider de sindicat Tiberiu Negrei, care reclamă nereguli legat de transparență, și consilierul local Ilie Sârbu (AUR), care abia a citit de pe o foaie lucrurile care îl deranjau. A fost însă doar un preambul al alocuțiunii acestuia din plenul de marți seară. O să revenim însă.

Conspect de buget

Secțiunea de dezvoltare are o valoare de 1,35 miliarde lei: banii timișorenilor, finanțări nerambursabile câștigate prin PNRR și finanțări rambursabile. Peste o treime din sumă va fi alocată pentru achiziția de noi mijloace de transport și investiții precum Pasajul Solventul, aflat în șantier, dar și podurile Solventul și Iuliu Maniu, pasajul Slavici–Polonă și Pasarela Îndrăgostiților, care, speră PMT, vor intra și ele în lucru.

Sunt bani și pentru Campusul Lenau, Clinica de Balneologie, blocurile în reabilitare termică sau amenajarea bazei sportive de pe strada Mircea cel Bătrân. Vor fi pregătiți bani pentru investiții foarte costisitoare, cum ar fi regenerarea urbană a zonei Traian, Traseul Revoluției, retehnologizarea rețelei de termoficare, skatepark sau Sala Polivalentă de pe strada Podeanu.

Secțiunea de funcționare – cu bani pentru transport și iluminat publice, termoficare, curățenie, spații verzi, asistență socială, cultură și sport – are prevăzută suma de 1,3 miliarde lei. Cheltuielile cu personalul, spun reprezentanții PMT, vor scădea de la 276 milioane lei în 2024, la 234 milioane lei în 2025.

E „realist”, spune primarul

„Hârtia suportă multe și mai importantă este execuția. Vreau să spun că este un buget realist în primul rând, nu am umflat la infinit veniturile, ca să băgăm acolo tot felul de «avioane», ci în primul rând e un buget echilibrat, 50% dezvoltare, 50% funcționare, care asigură funcționarea serviciilor publice și în același timp continuă investițiile mari (…) Mă bucur că anul acesta am putut să creștem sumele pentru reparații la școli, am crescut sumele și la spații verzi, și la curățenie, avem sume foarte mari și la investiții”, a spus, în plen, primarul Dominic Fritz.

Plenul în care a fost votat bugetul a fost online, spre deosebire de CJ Timiș, unde există de multă vreme posibilitatea plenurile hibride – unii consilieri sunt în sală, alții intră online. La Timișoara, nu se poate decât fie fizic, fie online, a doua variantă fiind mai convenabilă în cazul unor potențiale subiecte contondente.

Cum sprijină primăria natalitatea în Timișoara

Consilierii nu și-au anunțat înainte amendamentele, așa că le-au formulat în plen. Simion Moșiu (PNL) a propus lărgirea podului spre Ghiroda, cumpărarea unei scene mobile de 60 mp, care să poată fi montată de două persoane – 500.000 lei, o tribună mobilă de 300-400 locuri, tot pentru scenă – 100.000 lei și, din nou, documentație pentru Ceasul Floral – 300.000 lei.

Fostul viceprimar Cosmin Tabără (PNL) a propus, la fel cum face doi ani încoace, 500.000 lei pentru cumpărarea de materiale didactice pentru orele de sport – 500.000 lei. Liberala Silvia Chițac a cerut 200.000 lei pentru PT – amenajare de spații pentru mamă-copil în parcuri. „Este vorba despre spații sigure și decente, în care femeile să poată alăpta. În România, rata alăptării exclusive este 12,6%, iar la nivel regional, în Banat, este mai mică de 10% (…) Cred că avem datoria să facem bine pentru familiile din Timișoara și cred că este o modalitate prin care putem să venim cu un aport în ceea ce privește sprijinirii natalității în orașul nostru”, a spus Chițac.

Liderul de grup al PNL, Adrian Lulciuc, a cerut 200.000 de lei pentru DALI referitor la grădini urbane în cartierul Lipovei. Despre grădini urbane se vorbește din 2015, primul care a propus așa ceva fiind un alt liberal, Ștefan Sandu. Nu s-a făcut însă nimic concret.

Consilier „zăpăcit” din cauza cifrelor

Ilie Sârbu, de la AUR, a avut patru amendamente. În ordine, este vorba despre „Studiu de Fezabilitate – Amenajare Port Timișoara și Bază Olimpică de Canotaj și Caiac-Canoe”, „Studiu de Fezabilitate – Amenajarea unui bazin de înot semiolimpic (Uszoda)”, „Studiu de Fezabilitate – Amenajare Compartiment Primiri a Urgențelor pe lângă Cinci Centre de Permanență” și „Placă de informare despre istoria piețelor istorice din Timișoara (Piața Sfântul Gheorghe, Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Victoriei)”.

Consilierul local a citit cu greu de pe o foaie cele patru amendamente, de parcă nu le-ar fi scris cu mâna lui, și a propus pentru ele sume cuprinse între 10.000 și 20.000 lei. Asta, spre mirarea colegilor de CL, care i-au spus că sunt prea puțini bani pentru astfel de documentații. De fapt, era vorba de sume de 100.000 și 200.000 lei!

„Nu vrea să vă păcălesc în niciun caz, dar sunt un pic zăpăcit, că nu mă pricep la sumele astea care sunt în… Dar este vorba despre 100.000 lei”, a explicat Sîrbu.

„Șirul” necunoscut al lui Lațcău

Ovidiu Merean (USR) a propus 250.000 lei pentru cumpărarea unor dispozitive de măsurare a traficului pietonal și velo și 275.000 lei pentru PUZ-ul de la parcarea de la Gara de Nord. Presupunem că este vorba despre parcarea cu care se lăudau, nu demult, cei din primărie.

A urmat viceprimarul Ruben Lațcău, care a propus un șir de amendamente, despre care spune că le-a depus la Serviciul administrație locală. Nimeni nu s-a deranjat însă să le comunice public, așa că, având în vedere felul în care citește, la foc automat, Lațcău, e foarte greu să înțelegi ce spune. Vor fi alocați 500.000 lei pentru deplasarea elevilor de la Liceul „Banatul” și 200.000 lei pentru olimpiadele școlare, faza națională. Noi am solicitat amendamentele, dar, până la ora redactării acestei știri, nu le-am primit.

S-a trecut apoi la votarea amendamentelor, nu înainte ca primarul Dominic Fritz să le recomande consilierilor locali să nu aprobe tot ce s-a propus.

„E foarte ușor pentru noi să punem o liniuță în buget, dar vă rog să înțelegeți că decisiv pentru întrebarea dacă putem sau nu să implementăm ceva este și capacitatea și încărcarea aparatului într-o anumită zonă (…) Cred că e sincer față de dumneavoastră să recunosc că nu avem resurse nelimitate, nici financiare, nici umane, ci putem să ducem doar un anumit număr de proiecte. De aceea vă rog să înțelegeți că nu pot recomanda să votați «da» la fiecare dintre aceste amendamente”, a spus Fritz.

Da pentru mingi, spații de alăptat și grădini, nu pentru restul

În consecință, au căzut toate propunerile lui Simion Moșiu, cu precizarea că pentru Ceasul Floral au fost prevăzuți oricum bani în buget. Au trecut amendamentul lui Tabără – 25 voturi, al Silviei Chițac – 26 voturi și al lui Lulciuc – 23 voturi. Propunerile lui Ilie Sîrbu au fost respinse în bloc, doar el și colegii lui votând „pentru”. Au trecut apoi, fără probleme, amendamentele inițiate de Ovidiu Merean și Ruben Lațcău.

S-a trecut apoi la votul proiectului în totalitate, fiind înregistrate 25 de voturi pentru și unul împotrivă.

Primăria Timișoara poate trece de acum la treabă, cu lansarea de licitații anunțate și cu desemnarea unor câștigători la proceduri în derulare. Cum ar fi, exemplu, reabilitarea pasajului din zona Polonă, unde selecția câștigătorului a fost făcută încă din 21 februarie. Lucrarea este estimată la 70 de milioane de lei, fără TVA. Primăria ar vrea bani europeni, dar, până să-i obțină, semnarea contractului ar însemna plata de la bugetul local a antreprenorului.

About Post Author