Timişoara 2021, promovată la Târgul de Turism de la Bucureşti

timișoara

foto: Arhivă

Componenta turistică a Timişoarei 2021 – Capitală Europeană a Culturii va fi promovată la Târgul de Turism de la Bucureşti. Va fi un stand prezentat sub denumirea „Timişoara în spectacol – destinaţia turistică a anului 2021”.

„Ducem acolo un stand care să atragă atenţia, cu elemente de gastronomie, vom promova cramele, vinurile, dar şi festivalul Timfloralis. E important să te întâlneşti cu cei care sunt dispuşi să aducă aici turişti, ținta noastră sunt agenţiile de turism şi ghizii de turism. În momentul de faţă, atracţia turistică a judeţului este zona Margina, dar începe să prindă contur şi Deta, pentru că tot mai mulţi localnici sunt dispuşi să-şi ofere casa pentru cazare. În apropiere de Deta sunt câteva mănăstiri de interes. Devin tot mai interesante Jimbolia (oraşul celor şase muzee, n.r.), zonele Buzad și Stanciova. În toate acestea vom începe din acest an să promovăm manifestări şi evenimente care să le pună pe harta turistică a zonei”, spune Delia Barbu, directorul Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului (APDT), de la CJ Timiș.

Târgul de Turism de la București va avea loc în perioada 20-23 februarie. La standul Capitalei Culturale Europene 2021 vor contribui atât APDT, cât și Primăria Timișoara, prin InfoCentrul Turistic.

Timișul își caută încă atracțiile turistice

Pe de altă parte, APDT Timiș va continua, în acest an, proiectele din seria Banat Brunch, ecoturismul şi realizarea unei hărţi a drumeţiilor în Timiş. „Sunt locuri şi lucruri care încă nu sunt descoperite, dar noi ne intersectăm cu oameni care au colecţii etnografice, cum este Marius Matei de la Giroc. Este un element pe care nu l-am promovat suficient, sunt pasiuni în care oamenii dezvoltă un anumit element de turism”, mai afirmă Barbu.

În luna ianuarie, Simion Giurcă, Travel Expert Advisor al Asociației TM2021, spunea că Timișoara așteaptă, anul viitor, în jur de un milion de turiști. „Doar Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii va avea peste 700 de evenimente, la care se adaugă alte sute organizate de diverse alte instituții. Practic, în fiecare zi va avea loc cel puțin un eveniment cultural, și fiecare dintre ele va atrage vizitatori români și străini”, a declarat Giurcă, pentru profit.ro.

About Post Author