Polițiștii locali au aplicat sancțiuni de peste 41.000 de lei proprietarilor care și-au lăsat terenurile în paragină, transformându-le în focare de infecție și surse de ambrozie. Pe lista nu se află și ștrandul Termal, aflat în zona centrală a orașului și neîngrijit de primăria care l-a luat înapoi de la Horticultura.
Poliția Locală Timișoara, prin Serviciul Protecția Mediului, a declanșat o amplă campanie de controale la terenurile neîngrijite din oraș. Proprietarii care nu cosesc vegetația și lasă suprafețele să se transforme în focare de infecție sau zone cu plante alergene, precum ambrozia, sunt sancționați.
De la începutul verii, au fost identificați 113 proprietari de terenuri din zone precum Nicolae Titulescu, Vasile Nicolescu, Corneliu Săceanu, Eroilor de la Tisa, Pelinului, Calea Șagului, Gheorghe Doja, Constructorilor, Magnoliei, Virtuții sau de pe malul Canalului Bega. În aceste cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 41.500 de lei, conform HCL 117/2024.
În paralel, pentru combaterea ambroziei, după transmiterea a 383 de somații, polițiștii locali au aplicat 30 de sancțiuni cu avertisment. Este vorba despre terenuri situate pe străzile Armoniei, Oituz, în zona Metro, pe Calea Aradului, Vasile Loichița, Dafinului, Circumvalațiunii, Calea Urseni, Liviu Rebreanu, Gheorghe Ionescu, Crăițelor și Anemonelor. Toate aceste terenuri urmează să fie reverificate, iar dacă proprietarii nu respectă obligațiile impuse, vor fi amendați.
Printre cei verificați nu se află însă și Primăria Timișoara, care deține una dintre cele mai „prolifice” pârloage din oraș. Este vorba despre ștrandul Termal, care a fost lăsat în paragină după încercarea eșuată de reamenajare, desfășurată de Horticultura SA. Primăria a luat ștrandul înapoi în urmă cu două luni, iar societatea de spații verzi va închide oficial și punctul de lucru pe care îl deschisese acolo. Ultimul control al PLT la Termal s-a desfășurat anul trecut, în urma unei sesizări.
Amenda pentru necosirea vegetației și neîngrijirea terenurilor variază între 2.000 și 2.500 lei. Pentru ambrozie, sancțiunile pot ajunge până la 5.000 lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 lei pentru persoane juridice.
Timișorenii pot semnala terenurile lăsate în paragină la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale – 0256.968 sau 0256.246.112 – ori prin e=mail.


