Temperaturile scad și cu 12 grade. Vânt, ploi și nopți reci până joi

Temperaturile scad și cu 12 grade. Vânt, ploi și nopți reci până joi

foto: Unsplash / Hedi Alija

Vremea se schimbă brusc de luni. Temperaturile vor scădea, în medie, cu 8 până la 12 grade, iar vântul și ploile își vor face apariția în mai multe regiuni ale țării.

Informarea meteorologică emisă de ANM este valabilă din 21 septembrie, ora 10, până în 24 septembrie, ora 10.

Luni, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 45–55 km/h. Marți, rafalele vor mai apărea local la munte și izolat în restul teritoriului.

Schimbarea cea mai vizibilă va fi însă cea a temperaturilor. Valorile vor coborî cu 8-12 grade, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă. Maximele se vor situa, în general, între 16 și 21 de grade. Și nopțile vor fi mult mai reci. În nopțile de marți spre miercuri și de miercuri spre joi, minimele vor coborî până la 4–9 grade, cu valori și mai scăzute în depresiuni.

Sunt anunțate și perioade cu averse, posibil însoțite de descărcări electrice, inclusiv în Crișana și în zonele de deal și de munte. Pe arii restrânse se pot acumula 10-15 litri/mp, iar izolat 20-30 litri/mp.

Schimbarea de vreme se va simți și la altitudine: din noaptea de luni spre marți, la peste 1.700 de metri, ploile se vor transforma trecător în lapoviță și ninsoare.

About Post Author