Teatrul, premieră Pascal Rambert, la Teatrul German de Stat, în septembrie

Teatrul

foto: Ovidiu Zimcea

Teatrul German de Stat pregătește deja prima premieră a viitoarei stagiuni. Este vorba despre o colaborare cu dramaturgul și regizorul francez Pascal Rambert. Au început repetițiile pentru spectacolul care va avea loc în 14 septembrie.

„Teatrul” este un spectacol montat special pentru trupa Teatrului German, cu gândul la actorii lui și la semnificația acestei instituții în istoria României. La sfârșitul repetiției unei piese de teatru, compania pregătește petrecerea de ziua de naștere a uneia dintre actrițe, o ocazie perfectă pentru această comunitate mică de a încrucișa istoriile personale și colective, de a vedea cum a trecut timpul și ce a semnificație a avut acest lucru asupra lor.

Spectacolul este o coproducție a Teatrului German de Stat, cu Institutul Francez din Timișoara și Structure production din Franța. Premiera va avea loc joi, 14 septembrie 2023, de la ora 19.30.

Pascal Rambert, scriitor, coregraf și regizor francez de teatru și film, a fost director al T2G-Théâtre de Gennevilliers, pe care l-a transformat într-un centru dramatic național de creație contemporană. Este artist partener la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris, dramaturg partener la Teatrul Național din Strasbourg și artist partener la Piccolo Teatro (Milano, Italia). Spectacolele lui au fost prezentate în Europa, America Centrală, America de Sud, Africa de Nord, Rusia, Asia, Orientul Mijlociu. Textele sale publicate în Franța sunt traduse și publicate în numeroase limbi: engleză, rusă, italiană, germană, japoneză, mandarină, croată, slovenă, poloneză, portugheză, daneză, spaniolă, catalană, olandeză, thailandeză, cehă și greacă.

În 2016, Pascal Rambert a primit Premiul de teatru al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă. Un spectacol scris și regizat de el, „Sfârșitul iubirii”, a fost prezentat anul trecut la Festivalul de Teatru European Eurothalia.

About Post Author