Teatrul Merlin a participat, în această perioadă, la un festival pentru copii la Kotor, în Muntenegru. Artiștii timișoreni se întorc acasă cu trei premii.
„Se pare că lucrurile mici, devin mari. Spectacolul «Pantofii roșii» a câștigat trei premii la «Kotorski festival pozorišta za djecu»: cea mai bună coregrafie – Baczó Tünde, cea mai bună muzică – Cári Tibor și cea mai bună interpretare colectivă”, a anunțat Teatrul Merlin.
Regia și coregrafia spectacolului „Pantofii roșii” sunt semnate de Baczó Tünde, iar muzica, de Cári Tibor. Scenografia îi aparține lui Bajko Attila, iar costumele sunt create de Cristina Milea. Regia tehnică a fost asigurată de Mădălina Ghițescu-Petre. Din distribuție fac parte Victoria Rusu, Etelka Magyari, Cristian Brătoiu, Raul Lăzărescu, Roman Ștefan, Laurențiu Pleșa și Jasmina Mitrici.
„Lumea suprarealistă creată de Andersen în această poveste m-a motivat să abordez o temă strâns legată de tinerețe, actuală azi, la fel cum a fost în vremea scriitorului danez. Vanitatea și egocentrismul reprezintă o problemă pentru copiii de astăzi”, spunea, înainte de premieră, Baczó Tünde, creatoarea spectacolului.


