Teatrul Maghiar din Timișoara, tot mai prezent pe alte scene. Dar spectacolele mari când se joacă acasă?

Publicat:

De la București la Novi Sad, Oradea sau Sibiu, spectacolele Teatrului Maghiar din Timișoara sunt tot mai prezente în festivaluri și pe alte scene. O veste bună pentru vizibilitatea instituției. Dar publicul de acasă când se mai întâlnește cu producțiile mari din repertoriu?

Două dintre producțiile Teatrului Maghiar din Timișoara au ajuns în această lună pe scenele din București. „Macbeth”, în regia lui Stefano Tè, a fost prezentat la Sala Pictură a Teatrului Național, în cadrul festivalului teatrelor maghiare Bukfeszt.

- Publicitate -

„Familia Tót”, spectacol regizat de Horváth Hunor, a avut două reprezentații, în 17 și 18 octombrie, la Teatrul Bulandra, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Costumele spectacolului, realizate de Andreea Săndulescu, au fost selectate pentru expoziția „W.O.R.K. – Women. Oppression. Resistance. Knowledge”, organizată în cadrul Bienalei de Scenografie București.

Participările la cele două festivaluri vin după o lună septembrie în care Teatrul Maghiar a organizat „Theater Games”, eveniment care a reunit la Timișoara peste 150 de oameni de teatru din euroregiune.

De la grădinițe și spații alternative la festivaluri internaționale

Potrivit instituției, stagiunea a continuat cu spectacole prezentate în special în afara sediului, atât în alte spații din Timișoara, cât și în festivaluri din România și Ungaria. One-man-show-urile „Se rezolvă”, „Zbor adânc” și „Ruptură” au fost jucate în diverse locuri din oraș, dar și la Békéscsaba, Debrecen și Arad. Spectacolele pentru copii „Zâna lebădă” și „Arca Barca” au ajuns în grădinițe, licee și centre comunitare.

Programul deplasărilor continuă și în perioada următoare. „Ruptură” va fi prezentat în noiembrie la Cinema Johnny, în cadrul Timișoara Football Film Festival, iar „Chicago” va ajunge la Oradea, la Festivalul Interetnic de Teatru.

La Sibiu, în cadrul festivalului Ars HUNGARICA, sunt programate monodramele „Se rezolvă” și „Ruptură”. Tot în această perioadă, „Strada Fericirii 12A”, spectacol realizat în cadrul unui proiect european dedicat drepturilor femeilor, își încheie traseul internațional. Ultima reprezentație este programată sâmbătă, 24 octombrie, la Novi Sad.

Reprezentanții teatrului explică prezența constantă în afara sediului prin dorința de a ajunge la publicuri noi și de a promova cultura maghiară din România.

Dar spectacolele mari când se joacă la Timișoara?

Turneele și participările la festivaluri sunt importante pentru vizibilitatea unei instituții de spectacol. Rămâne însă întrebarea legată de oferta pentru spectatorii obișnuiți din Timișoara. În septembrie, în programul de acasă au fost cinci spectacole, dintre care trei monodrame. În octombrie sunt trei, toate monodrame.

Dincolo de monodrame, spectacole pentru copii și reprezentații în spații alternative, publicul local ar trebui să aibă ocazia să vadă cu regularitate, pe scenele de acasă, și producțiile de amploare ale Teatrului Maghiar. Iar în repertoriu există spectacole care ar merita să ajungă mai des în fața publicului timișorean. Un exemplu este „Festen / Aniversare”, montat de Eugen Jebeleanu, care a încheiat stagiunea precedentă. Spectacolul a avut două reprezentații, pentru care biletele s-au epuizat rapid. Nu știm dacă va fi jucat din nou în acest an.

Nici „Familia Tót”, în regia lui Horváth Hunor, nu a fost programat prea des la Timișoara. PSpectacolul a avut patru reprezentații acasă, între ianuarie și mai 2026 și a fost prezentat de două ori în București, în cadrul Festivalului Național de Teatru, și o dată la Oradea. Nici „Chicago”, care pleacă acum la Oradea, nu s-a jucat de multă vreme acasă.

Sunt producții cu distribuții ample, care presupun resurse și costuri de producție pe măsură. Participarea lor la festivaluri este firească, dar la fel de firesc ar fi ca spectatorii din Timișoara să aibă mai multe ocazii să le vadă. Până la urmă, vizibilitatea unui teatru nu se măsoară doar în festivalurile la care este invitat, ci și în întâlnirile pe care le oferă propriului public, cel din banii căruia este finanțat.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img