Teatrul Maghiar pregătește un nou spectacol. Proiect de autor Adrian Sitaru

adrian sitaru

@Petru Cojocaru

Poate fi crima justificată? Viața unui animal este mai puțin valoroasă decât viața unui om? Întrebări grele, la care se caută răspunsuri. Regizorul Adrian Sitaru lucrează la un nou spectacol la Teatrul Maghiar din Timișoara.

Trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” repetă de câteva săptămâni la un nou spectacol. Este vorba despre un proiect de autor al lui Adrian Sitaru, care semnează atât scenariul, cât și regia pentru „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea”.

Reunite în jurul unei mese, personajele discută despre probleme de moralitate și conștiință. Criminalul devine erou atunci când contextul îi justifică faptele? Textul lui Adrian Sitaru explorează cât de mult este influențată realitatea fiecăruia de limbajul dobândit în copilărie și cuvintele folosite. Acțiunea va putea fi urmărită atât ca un spectacol jucat pe scenă, cât și ca înregistrare proiectată pe un ecran suspendat deasupra spațiului de joc.

Din distribuție fac parte atât actori cu experiență, cât și debutanți recent angajați la Teatrul Maghiar: Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Czüvek Loránd, Jancsó Előd, Vajda Boróka, Lanstyák Ildikó, Hegyi Kincső, Molnos András Csaba, Tokai Andrea, Kiss Attila. Din echipa de creație a spectacolului „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea” mai fac parte Velica Panduru (decor și costume), Sabina Reus (аsistent scenograf), Mona Szucsik, Sorin Szucsik (video) și Szabó Andor (asistent regie).

Adrian Sitaru este unul dintre regizorii de success ai Noului Cinema Românesc. El este autorul filmelor multipremiate „Valuri”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții” sau „Domestic”. Repetițiile de la „Csiky Gergely” a început în luna octombrie. Premiera cu public în sală va avea loc când vor permite condițiile de securitate.