„Sister Act” deschide noua stagiune a Teatrului German. Cu spectacole deja sold out
foto: Ovidiu Zimcea
Teatrul German de Stat Timișoara începe stagiunea 2026/2027 în 18 septembrie, cu musicalul „Sister Act”, în regia lui Răzvan Mazilu. Ambele reprezentații programate în deschiderea stagiunii sunt deja sold out, dar programul lunii continuă cu cea mai recentă premieră a teatrului, două seri de „Drama Night” într-un spațiu nou și „Heidi”, pentru copii.
„Sister Act”, pe muzica lui Alan Menken și versurile lui Glenn Slater, revine pe scena TGST în 18 și 19 septembrie, de la ora 19:30. Regia, coregrafia și costumele sunt semnate de Răzvan Mazilu. Spectacolul este recomandat publicului de peste 16 ani și este supratitrat în română și engleză. Pentru ambele seri, biletele s-au epuizat deja.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 19:30, este programată „Iubirea și banii”, de Daniel Glattauer, în regia lui Irisz Kovacs. Este cea mai recentă premieră a Teatrului German, prezentată pentru prima dată în iunie. Spectacolul urmărește relația dintre iubire, bani și dinamica unui cuplu. Spectacolul este recomandat celor peste 12 ani și are supratitrare în română și engleză.
La început de stagiune se joacă din nou și „Drama Night 1” și „Drama Night 2”. În 26 și 27 septembrie, de la ora 19:30, sunteți invitați pe strada Cuvin nr. 2, în viitoarea Sală Atelier a Teatrului German. Prima seară reunește „Politicienii”, „German Song Night” și „Laios”, iar cea de-a doua, „carne la conservă”, „German Song Night” și „Liebe”. Proiectul este conceput și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel. Ambele seri sunt recomandate publicului de peste 17 ani și sunt supratitrate în română și engleză.
Septembrie se încheie cu „Heidi”, după Johanna Spyri, în regia Petrei Rațiu și adaptarea scenică a lui Thomas Birkmeir. Spectacolul pentru copii este programat miercuri, 30 septembrie, de la ora 11, în sala TGST. Este recomandat copiilor de peste 6 ani și se joacă în limba română.
În noua stagiune continuă și „Teatru în dialog”, proiectul de mediere culturală prin care teatrul lucrează cu elevi de gimnaziu și liceu. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Biletele pot fi cumpărate de la agenția TGST de pe strada Alba Iulia nr. 2 sau online.
