Spectatorul devine personaj. Teatru imersiv într-un conac din Timișoara

Spectatorul devine personaj. Teatru imersiv într-un conac din Timișoara

Intri singur, la șapte minute după spectatorul dinaintea ta. Nu există scenă și nici public în sensul obișnuit. Timp de o oră treci prin camere, întâlnești personaje, iei decizii, iar la un moment dat ești legat la ochi și continui experiența ghidat de actori.

„Fragments of Reality”, un nou spectacol de teatru imersiv și senzorial, are premiera în 26 și 27 septembrie, într-un conac de pe strada Romulus nr. 24 din Timișoara. Clădirea se deschide pentru prima dată publicului pentru activități culturale.

Spectatorul devine personajul principal și traversează un labirint de spații și situații, astfel încât experiența poate fi diferită de la un participant la altul. Într-un punct al traseului, spectatorul este legat la ochi și continuă parcursul însoțit și ghidat de actori. Lipsa vederii mută experiența spre sunet, atingere și imaginație.

Spectacolul propune o incursiune într-o posibilă versiune a viitorului și pornește de la întrebări despre felul în care oamenii se adaptează schimbărilor și despre ce se întâmplă cu relațiile și umanitatea lor într-o lume aflată în transformare.

„Fragments of Reality” este construit prin metoda Teatrului Senzorial Labirint, care combină arta performativă cu muzică live, meditație ghidată, practici de mindfulness și tehnici de sound healing.
Spectacolul este regizat de Sebastian Dobrescu și a fost creat împreună cu o comunitate de actori amatori.

Câte un spectator la fiecare șapte minute

Fiecare participant intră individual, la intervale de șapte minute, între orele 16 și 19. Experiența durează aproximativ o oră și poate fi parcursă în română sau engleză. Vârsta minimă recomandată este de 14 ani.

După premiera din 26 și 27 septembrie, reprezentațiile continuă în weekendurile 3-4 octombrie, 17-18 octombrie, 24-25 octombrie, 31 octombrie-1 noiembrie și 7-8 noiembrie. Biletele pot fi cumpărate de AICI.

„Fragments of Reality” este organizat de Asociația Teatrul Experimental Senzorial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

About Post Author