„Țeapă de la Fritz”. Alin Nica susține că PMT blochează intenționat șantierul de la Dumbrăvița

Primăria Timișoara pune bețe în roate proiectului de extindere la patru benzi a drumului spre A1, prin Dumbrăvița. Asta, deși a semnat protocolul de predare a stâlpilor de troleibuz. Acuzația vine din partea președintelui CJ Timiș, Alin Nica.
„Țeapă de la Fritz pentru Dumbrăvița! Am vrut să am încredere în Dominic Fritz atunci când a trimis echipa Primăriei Timișoara să predea stâlpii STPT ca să putem lucra pe DJ691, tronsonul Dumbrăvița. Mi-a fost greu să cred Dominic Fritz își depășește orgoliul de politician și acceptă lucrarea Consiliului Județean Timiș pe «teritoriul USR» al primarului Bugarin, dar m-am gândit că totuși îi pasă de comunitate, de oamenii care pierd zeci de minute în traficul infernal din Dumbrăvița.
Din păcate, în schimbul încrederii, partenerul nostru de proiect, Primăria Timișoara, ne oferă o țeapă. Nouă, constructorului Strabag, ADR-ului, cetățenilor care circulă pe DJ691. Deși oficial, de frica presei, primăria a semnat predarea stâlpilor, în realitate, refuză, de aproape o lună, să-i scoată de sub tensiune. Adică, practic, obstrucționează lucrările de pe șantier.
În această seară ar fi trebuit întrerupt curentul, dar s-a amânat din nou. Dacă, în cel mai scurt timp, primarul Fritz și echipa Primăriei Timișoara nu încetează acest joc sinistru și rău intenționat al amânărilor, CJ Timiș va face uz de toate căile legale, să recupereze, de la Primăria Timișoara, prejudiciul creat și finanțarea europeană care se va pierde”, a scris pe Facebook, marți seară, Alin Nica.
Primăria Timișoara nu ar fi scos stâlpii de sub tensiune deoarece SMTT, al cărei președinte este viceprimarul Ruben Lațcău, nu poate oferi transport alternativ, după scoaterea de pe traseu a troleibuzelor.
Reprezentanții PMT au semnat, în 28 august, protocolul de predare-primire a stâlpilor de troleibuz, către constructorul Strabag. Stâlpii trebuie mutați pentru a se putea lărgi șoseaua la câte două benzi pe sens. Municipalitata nu a oferit încă un răspuns oficial, dar informațiile noastre spun că de luni pe acest traseu vor fi introduse autobuze.