Două zile pline în Parcul Regina Maria, la final de săptămână. Este Impuls Fabric, eveniment organizat de TM2021 și Institutul Francez, care își propune să umple de sunet și culoare unul dintre cele mai vechi cartiere ale Timișoarei.
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 octombrie, Parcul Regina Maria se transformă în loc de întâlnire, zonă de spectacole și acrobații pentru publicul larg. Artiști din Franța (Un Loup pour l’Homme, Jennifer François), Germania (Duo Sirena) și România (Școala de circ din Timișoara) se ocupă de buna dispoziție a participanților. Spectacolele încheie o săptămână dedicată cartierului Fabric. Din 1 octombrie până în 4 octombrie, organizatorii și artiștii oferă comunității ateliere de mișcare pentru copii cu deficiențe de vedere, în colaborare cu Liceul Teoretic Special „Iris“, pentru tineri cu dizabilități, în colaborare cu Asociația Ceva de Spus, pentru vârstnici, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială, Primăria Municipiului Timișoara, pentru elevi, în colaborare cu Liceul Teoretic W. Shakespeare și pentru profesioniști din circ, dans, teatru și sport.
Gipsy jazz și muzică lăutărească
Sâmbătă seara de la ora 19, formația Manushan se întâlnește pentru prima dată cu publicul din România. Jazz manouche, flamenco și nuanțe din muzica poeziei persane se îmbină în mod unic în creațiile cuplului de autori și compozitori care constituie inima trupei. Formată în 2006 la Teheran de către Babak Amirmobasher și Aida Nosrat, Manushan cântă despre dragoste și călătorii.
Duminică, în ultima zi a evenimentului Impuls Fabric, de la ora 19, are loc un concert excepțional al Taraf de Caliu. După mai bine de 30 de ani de turnee în jurul lumii, membrii fondatori ai Taraf de Haidouks s-au întors în România și au pornit un nou proiect, Taraf de Caliu. Muzicienii din Clejani sunt ultima generație de lăutari care duc mai departe muzica tradițională din sudul României. Sub arcușul magic al violonistului Caliu, haiducii au pornit din nou la drum.
Programul complet al Impuls Fabric poate fi consultat și aici.


