Tânără foarte beată, oprită în trafic, în Calea Șagului. Lovise deja o mașină

alcool

sursa foto: Poliția Locală Timișoara

O tânără bine „afumată” a fost oprită în trafic, la Timișoara, joi seară. Deja lovise o altă mașină și fugise de la locul accidentului. Avea o alcoolemie uriașă și aparent nu știa nici cum o cheamă.

Polițiștii locali de la Serviciul Rutier au fost anunțați de un coleg aflat în timpul liber că, pe strada Ana Ipătescu, un Volvo a acroșat un VW parcat, însă șoferul și-a continuat deplasarea. S-a plecat în urmărirea mașinii, care avea și o traiectorie stranie, punând în pericol ceilalți participanți la trafic.

Pe Aleea Actorilor, mașina s-a oprit, iar de la volan a coborât o femeie. Acesta le-a spus polițiștilor cum o cheamă și a precizat, cu greu, că are 37 de ani. Femeia, care mirosea puternic a alcool, era incoerentă. Polițiștii au stabilit că are 35 de ani și o cu totul altă identitate. A fost chemat și un echipaj al Biroului Rutier din cadrul IPJ, care a verificat-o cu etilotestul. S-a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 1,06‰ în aerul expirat. Ea a fost transportată la Spitalul Județean, în vederea recoltării de probe biologice, și continuarea cercetărilor.

About Post Author