Supermarket amendat pentru mizeria din parcare
Un supermarket din zona Circumvalațiunii a fost amendat pentru mizeria din parcarea pe care o gestionează. Aceasta arăta ca o groapă de gunoi și a fost dat și un termen de două ore pentru igienizare.
Polițiștii locali de la Serviciul Protecția Mediului au constatat că parcarea supermarketului Supeco din zona Circumvalațiunii, într-o zonă extrem de circulată, era mizerie foarte mare. Pe jos erau aruncate chiștoace, ambalaje, sticle de băuturi alcoolice și alte resturi, toate acestea ducând la un aspect inestetic și neigienic. În aceste condiții, magazinul a fost amendat cu 2.500 lei, cu termen de igienizare de două ore. În respectiva parcare au apărut de curând mai multe tarabe care vând produse de fast food, pe lângă restaurantul drive thru al unui celebru lanț fastfood.
„Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit articolului 1 din HCL 371/2007 modificată, agenții economici au obligația să efectueze și să mențină curățenia trotuarelor, a părții carosabile a străzii și a locurilor de parcare pe care le folosesc”, transmit reprezentanții instituției.
Alți șase agenți economici din Piața Victoriei, de pe străzile Simion Bărnuțiu, Dâmbovița și Paris au fost sancționați anul acesta conform aceluiași act normativ pentru fapte precum neîncheierea de contracte cu operatorul de servicii de salubrizare, nemenținerea curățeniei în jurul recipientelor de precolectare și lipsa colaborării cu organele de control.
