Studenții cer să meargă în continuare gratis cu trenul. Aproape 26 de milioane de călătorii, decontate din 2017

studenții

Sursa foto: www.cfrcalatori.ro

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția premierului Florin Cîțu de a limita transportul gratuit al studenților. Tinerii sunt invitați să-i trimită e-mailuri lui Cîțu. Din 2017, de când s-a introdus această facilitate, au fost plătite peste 25 de milioane de călătorii cu trenul.

ANOSR solicită guvernului să renunțe la limitarea transportului gratuit al studenților cu trenul.„Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și numărul de călătorii. Aceasta reprezintă o măsură importantă pentru creșterea echității în învățământul superior, facilitând accesul și finalizarea studiilor studenților din medii socio-economice defavorizate.

Măsura crește mobilitatea studenților, atât pentru participarea la schimburile de experiență, cât și pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, organizate în diferite centre universitare. În același timp, aceasta are un impact pozitiv asupra mediului, facilitând politicile de promovare a acestui mijloc de transport, și, nu în ultimul rând, a fost corelat cu creșterea participării studenților la vot, conform unui studiu al Academiei Române”, transmit liderii studenților.

Cât au costat călătoriile studenților

Potrivit acestora, măsura este, în același timp, și o formă de sprijin a CFR Călători. „Conform datelor primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu privire la numărul de călătorii și impactul bugetar al acestei măsuri, constatăm că impactul bugetar este unul redus, așa cum declara și prim-ministrul Cîțu, în valoare de 214,5 milioane de lei, reprezentând 0,0189% din PIB-ul prognozat pentru anul 2021”, mai spun cei de la ANOSR.

În perioada februarie 2017 – decembrie 2020, au fost decontate pentru studenți 25,8 milioane de călătorii, cu o medie lunară de peste 630.000 călătorii. „Coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenți, beneficiile aduse mediului și încheind cu sprijinul esențial acordat CFR Călători, sunt imperioase menținerea acestui drept și încetarea oricăror demersuri de limitarea acestuia”, spune Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR. Studenții sunt invitați să-i scrie premierului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a acestui drept.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, pe de altă parte, că gratuitatea pentru studenți ar putea fi menținută, în unele condiții. „Pentru studenţi sunt anumite discuţii, doar la nivelul Ministerului Transporturilor. Pentru moment, este vorba de accesul la călătorii gratuite pe calea ferată. Nu a luat nimeni în considerare eliminarea totală a gratuităţii”, a spus Cîmpeanu.