Lăzi goale de bere, doze și un aer general de părăsire. Așa arată ștrandul Termal, la șase luni de când a fost preluat de primărie și dat în grija societății Horticultura. Și să nu vă faceți iluzii că amenajarea va fi gata prea curând. Oricum e gata vara și nu există un termen de finalizare.
„Horticultura a intrat cu echipele de lucru, după ce Consiliul Local a fost de acord ca societatea noastră să se ocupe de ștrandul Termal. Mă bucur să văd că au făcut progrese și sunt încrezător că timișorenii vor putea folosi ștrandul în această vară”, transmitea, în luna iunie, primarul Dominic Fritz, pe ultima sută a campaniei electorale.
În luna iulie remarcam totuși felul jalnic în care arăta ștrandul Termal, cu mormane de pământ peste tot și o adevărată „plantație” de ambrozie. Acesta a fost preluat de primărie în luna martie, iar redeschiderea lui peste vară era una dintre intențiile administrației locale. Între timp, ștrandul a fost dat, prin HCL, către societatea Horticultura, care urma să facă amenajări și să se ocupe de procedurile legale pentru redeschiderea lui. Am întrebat, la acea vreme, Primăria Timișoara care este situația.
„Echipele Horticultura sunt mobilizate la maximum în această perioadă și au avut și intervenții la ștrandul Termal. Au fost executate câteva lucrări, precum eliminarea tonelor de deșeuri și lucrări de nivelare și pregătire a terenului, iar acum și la spațiile verzi. Au fost parcurse și proceduri birocratice pentru redeschiderea ștrandului, urmează alți câțiva pași și se fac eforturi pentru realizarea cât mai rapidă a investițiilor necesare”, ne spunea Silvana Andreaș, consilier de comunicare al primarului.
Horticultura „lucrează pentru a parcurge”
Potrivit Silvanei Andreaș, „sunt necesare investiții în instalația electrică, rețeaua de apă și de gaz. Trebuie făcute amenajări exterioare și trebuie reabilitate bazinele, cu instalarea unor noi filtre și a unor instalații de irigat. Proiectul merge înainte și se fac eforturi pentru a redeschide ștrandul pentru timișoreni”.
O lună și jumătate mai târziu, un pas important făcut de Horticultura a fost „camuflarea” gardului cu o pânză, astfel încât trecătorii să nu vadă progresele făcute în interior. Desigur, glumim, pentru că, în realitate, la Termal nu s-a făcut nimic, dacă nu punem la socoteală cosirea ambroziei, care oricum crește la loc.
Am întrebat din nou la primărie care este situația și, cu chiu, cu vai, după trei zile am obținut un fel de informație de la Horticultura. „Ştrandul Termal a fost preluat într-o stare avansată de degradare. Lucrăm pentru a parcurge toți pașii necesari pentru realizarea investițiilor pentru redeschiderea Ștrandului Termal”, ne-a transmis, într-un limbaj pur birocratic, care nu spune, de fapt, nimic, reprezentantul societății.
Am insistat un pic și am întrebat dacă există un termen de finalizare, măcar orientativ. „Deocamdată nu avem”, a venit răspunsul.
Horticultura a primit ștrandul pe cinci ani. Unul e pe ducă
Deocamdată știm că ștrandul Termal nu va fi redeschis în această vară, aflată la final. Ce s-a făcut în jumătate de an de când a fost preluată incinta vă lăsăm să vedeți singuri, în imaginile și video-ul alăturate.
Horticultura, firmă cu zero experiență în astfel de lucruri, a primit ștrandul pe cinci ani, prin contract de delegare. Acesta include întreținerea clădirilor, a bazinelor, a vestiarelor sau a rețelelor utilitare, dar și „administrarea/operarea tuturor activităților din incintă (încasare, comerț, alimentație publică)”. Societatea va plăti către primărie o redevență de 20% din veniturile încasate.
Primăria a preluat ștrandul Termal în luna martie, de la GPG Company SRL, care l-a ocupat fără plată timp de 10 ani. În momentul în care au intrat angajații primăriei, interiorul clădirilor era vandalizat, bazinele erau degradate, iar spațiul verde era neîngrijit. Șase luni mai târziu e… cam la fel.


